UE își intensifică asistența prin intermediul centrelor logistice de urgență și al rezervei rescEU

0
381

Comisia continuă să depună eforturi la toate nivelurile pentru a canaliza sprijinul umanitar și de protecție civilă către Ucraina și țările învecinate.

Pe măsură ce nevoile cresc exponențial, în Ucraina va fi mobilizată asistență suplimentară din stocurile medicale rescEU găzduite de Germania, Ungaria și Țările de Jos.

Sprijinul rescEU include ventilatoare pulmonare, pompe de perfuzie, monitoare pentru pacienți, măști și halate, dispozitive cu ultrasunete și concentratoare de oxigen.

În plus, astfel cum a anunțat președinta von der Leyen, Comisia Europeană a înființat centre logistice de protecție civilă în Polonia, iar altele sunt în curs de înființare în România și Slovacia, pentru a distribui ajutorul necesar Ucrainei cât mai curând posibil.

Aceste centre vor contribui la direcționarea asistenței furnizate din 27 de țări europene prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. De asemenea, UE continuă să sprijine țările învecinate care au primit deja peste un milion de persoane strămutate din Ucraina. Grecia, Austria și Germania au oferit Slovaciei măști, dezinfectanți și așternuturi, corturi și îmbrăcăminte.

De asemenea, echipe de experți în domeniul protecției civile din UE se află în drum spre Moldova și Polonia pentru a sprijini autoritățile. La 3 martie, Țările de Jos, Franța și Grecia au acordat asistență Moldovei prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. În foarte scurt timp, Republica Moldova va beneficia și de asistență suedeză, daneză și finlandeză.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a vizitat Polonia la 2 martie și Moldova la 3 martie pentru a evalua situația, declarând următoarele: „Această agresiune ilegală și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o catastrofă umanitară de proporții nemaivăzute de multe decenii în Europa. Peste un milion de persoane au fugit deja în țări învecinate, beneficiind de un sprijin fără precedent. Cu toate acestea, mult mai multe persoane au încă nevoie de protecție în interiorul Ucrainei. Coridoarele umanitare care asigură circulația liberă și în condiții de siguranță a civililor și furnizarea de ajutor umanitar se numără printre condițiile prealabile esențiale pentru a răspunde nevoilor populației din Ucraina, populație care constituie principala victimă a acestui război. Este imperativ ca civilii să fie protejați, iar lucrătorii umanitari să își poată desfășura activitatea în condiții de siguranță și fără impedimente, în conformitate cu dreptul internațional umanitar.”