UE depune contestație împotriva Chinei în cadrul OMC pentru a-și apăra sectorul înaltei tehnologii

0
444

UE introduce o acțiune împotriva Chinei în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru restricționarea accesului întreprinderilor din UE la o instanță străină în scopul de a-și proteja și utiliza brevetele.

Întreprinderile din UE care dețin drepturi în domeniul tehnologiilor-cheie (cum ar fi 3G, 4G și 5G) se lovesc de restricții grave din partea Chinei în încercarea lor de a-și apăra aceste drepturi atunci când brevetele le sunt folosite ilegal sau fără o retribuție adecvată de către producătorii chinezi de telefoane mobile, spre exemplu. Titularilor de brevete care apelează totuși la instanță în afara Chinei li se aplică adesea amenzi semnificative în China, exercitându-se astfel o presiune asupra lor pentru a accepta taxe de licență sub nivelul pieței.

Această politică a Chinei este extrem de dăunătoare pentru inovarea și creșterea din Europa, prin aceea că întreprinderile europene din domeniul tehnologiei sunt lipsite de posibilitatea de a-și exercita și de a asigura respectarea drepturilor care le conferă un avantaj tehnologic.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț, a declarat: „Trebuie să protejăm sectorul înaltei tehnologii din UE, un sector foarte dinamic și un motor al inovării care ne asigură rolul de prim rang în dezvoltarea viitoarelor tehnologii inovatoare. Întreprinderile din UE sunt îndreptățite să apeleze la justiție în condiții echitabile atunci când le este folosită tehnologia în mod ilegal. Iată motivul pentru care lansăm astăzi consultări în cadrul OMC.

Din luna august 2020, instanțele chineze au pronunțat o serie de decizii – cunoscute sub denumirea de „anti-suit injunctions” (interdicții de a acționa în justiție) – pentru a exercita presiuni asupra întreprinderilor din UE care dețin brevete în domeniul înaltei tehnologii și pentru a le împiedica să își apere tehnologiile în mod legitim. De asemenea, instanțele chineze recurg la amenințarea cu amenzi usturătoare pentru a descuraja întreprinderile europene să se adreseze instanțelor străine.

Din acest motiv, întreprinderile europene din sectorul înaltei tehnologii se confruntă cu un dezavantaj major în momentul în care luptă pentru a-și proteja drepturile. Producătorii chinezi solicită aceste interdicții de a acționa în justiție („anti-suit injunctions”) pentru a putea beneficia de un acces mai ieftin sau chiar gratuit la tehnologia europeană.

UE a semnalat această problemă Chinei de nenumărate ori în încercarea de a găsi o soluție, însă în zadar. Întrucât, potrivit UE, acțiunile Chinei sunt incompatibile cu Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS), UE a solicitat consultări în cadrul OMC.