Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, parteneri într-un proiect de prevenire a violenţei în şcoli

0
820

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, prin Biroul Siguranța Școlară, se alătură celorlalte instituții ale statului cu atribuții în domeniu și susține eforturile de prevenire și combatere a violenței în școli. Începând cu data de 30 ianuarie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Dolj, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj au demarat un proiect de prevenire a violenței în școli, în rândul elevilor de gimnaziu din cadrul a patru unități de învățământ din județul Dolj.

Violența școlară reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunitățile de elevi și studenți din unitățile de învățământ, la nivel internațional, vulnerabilizând starea de bine și echilibrul emoțional al acestora. Efectele violenței în școală pot reprezenta un element potențator în viața viitorului adult şi una dintre cauzele apariției simptomelor de anxietate, depresie, diverse fobii și adicții. Astfel, pentru a celebra Ziua Internațională pentru nonviolență în școală, dar și pentru a preîntâmpina și dezarma comportamentele violente în unitățile de învățământ, la nivel național, a fost realizat, de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Siguranța Școlară, Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar. Acest proiect are ca principal scop eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice – bullying. ” Proiectul se adresează și cadrelor didactice, în special a celor care fac parte din comisiile școlare de prevenire și eliminare a violenței, precum și a profesorilor care îndeplinesc funcția de diriginte, având drept scop intervenția coordonată si integrată în vederea creșterii eficienței activității de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în incinta unității de învățământ. Astfel, va fi organizat un concurs adresat tuturor claselor de gimnaziu din şcolile participante, ce va consta în realizarea unui afiş, precum şi a unui clip video care să transmită mesaje de descurajare a violenţei psihologice (bullying). La nivelul fiecarei şcoli, va fi desemnată câştigătoare o singură clasă, în baza votului exprimat de elevii unităţii de învăţământ respective. Ulterior, până la data de 01.03.2022, la nivel judeţean, în baza votului reprezentanţilor instituţiilor partenere în proiect, va fi desemnată o singură şcoală câştigătoare, care va fi înscrisă în etapa de selecţie de la nivel naţional, iar învingătorii vor fi desemnaţi în data de 25.03.2022, cu prilejul celebrării Zilei Poliţiei Române. Prevenirea violenţei în şcoli este o prioritate!”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. “Proiectul este este bine structurat şi aşteptăm să semnăm contractul. În program , sunt cuprinse patru unităţi de învăţământ, toate din Craiova – Şcolile Gimnaziale “Sf. Gheorghe” şi “Ion Ţuculescu”, la care se adaugă Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” şi Liceul de Industrie Alimentară. Prevenirea violenţei în şcoli este foarte importantă, iar parteneriatul cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj este  necesar şi binevenit , a spus prof. Irina Broscaru, inspector general – adjunct al ISJ Dolj.