Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoală – 30 ianuarie, marcată de poliţiştii doljeni

0
544

În perioada 25-28 ianuarie a.c., premergător zilei de duminică, 30 ianuarie -‘‘Ziua internațională pentru nonviolență în școală‘‘, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenţi, în mai multe şcoli din Craiova, respectiv Şcolile Gimnaziale “Traian”, “Alexandru Macedonski”, “Sfântul Gheorghe”, “Ethos” şi Liceul Tehnologic “Ştefan Odobleja”, pentru a promova o educație permanentă în şi pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolență și pace, în scopul prevenirii violenţei în şcoală.

La activități, 147 de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, au participat cu interes şi receptivitate la activităţile desfăşurate, dovedind o atitudine pozitivă față de nonviolență. În cadrul activităţilor, a fost organizat un concurs de desene ,,Spune NU violenței în școală!” de către Scoala Gimnazială “Ethos”, la care au participat elevii școlii. Concursul a avut scopul de a îi responsabiliza pe elevi cu privire la propriile emoţii şi de a-i încuraja să dezvolte emoţiile pozitive prin relaţii elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte bazate pe armonie și toleranță, în care puterea de convingere a cuvântului şi nu a violenței să primeze. Interesul şi implicarea elevilor au fost apreciate, de poliţişti, prin acordarea unor diplome. “Întrucât tiparele de a reacționa în situații dificile se formează în copilărie/ în familie, pentru a reduce numărul cazurilor de violență asupra copiilor, reamintim câteva sfaturi pentru adulți, astfel încât să îi sprijinim pe cei mici în gestionarea unor conflicte:
– fiți mereu împotriva agresiunii și mențineți poziția în acest sens;
– încurajați comunicarea ca fiind cea mai bună metodă de rezolvare a conflictelor;
– stabiliți standarde și limite;
– fiți un model pentru copil;
– mergeți întotdeauna pe principiul ce ție nu îți place, altuia nu-i face”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Recomandări adresate elevilor:
– evitați disputele verbale și implicarea în conflicte de orice fel;
– manifestaţi atenţie la limbajul folosit în public și nu dați curs provocărilor altor persoane. De multe ori de la violența verbală la cea fizică nu este decât un pas; un limbaj controlat, fără jigniri poate întotdeauna să aplaneze un conflict.