Sindicaliştii USII Dolj se pregătesc de greva de avertisment din învăţământ

0
893

USII Dolj, organizație sindicală afiliată la F.S.L.I. va organiza miercuri, 19.01.2022, între orele 11.00-13.00, o grevă de avertisment în toate unitățile școlare din judetul Dolj unde membrii de sindicat au optat pentru această formă de protest.

Neaplicarea majorărilor salariale prevăzute de Legea nr.153/2017, precum și alocarea bugetară pentru Educație de doar 2.28% din PIB din acest an, sunt doar câteva dintre nemulțumirile reprezentanților angajatilor din învățământul preuniversitar doljean.

“Vom protesta miercuri, 19.01 2022, între orele 11.00-13.00, în toate unitățile de învățământ din județul Dolj, ca urmare a situației actuale din întregul sistem de învățămnt. Lucrurile nu mai pot continua în acest fel.  Guvernul României a fost impasibil la solicitările noastre în acest sens, neexistând nici măcar o întalnire în ultima perioada cu sindicatele din Educație pentru a se identifica soluții la problemele colegilor noștri. Suntem singurul domeniu bugetar unde regulamentul pentru acordarea sporurilor aferente condițiilor de muncă nu se aplică, iar situația personalului nedidactic din școli este de-a dreptul dramatică. De asemenea, atragem atenția cu privire la salarizarea personalului didactic auxiliar, total demotivantă, ale carui sarcini de lucru au crescut odată cu declanșarea pandemiei. Este nevoie de o salarizare cu adevărat atractivă pentru toți angajații din Educație și de investiții masive în acest domeniu, care a ramas prioritate naționala doar în declarațiile decidenților politici”,  a precizat Bogdan Manea, presedintele USII Dolj.

Sindicaliştii de la USII Dolj au participat la protestele de săptămâna trecută din Bucureşti

Totodată joi, 13 ianuarie 2022, reprezentanții USII Dolj, au fost prezenți în Piața Victoriei din București, la un nou protest organizat de cele trei federațiii sindicale reprezentative din învățământul românesc. A fost a patra acțiune de pichetare a sediului Guvernului României, din luna decembrie 2021 și până în prezent, la care au participat sindicaliștii afiliati la F.S.L.I, ca urmare a neaplicării majorărilor salariale prevăzute de Legea-cadru nr.153/2017 pentru angajații din sistemul national de educație. “Am participat joi, 13.01.2022, la o noua acțiune de protest, desfasurata in Piata Victoriei din Bucuresti, dar si la sediile celor doua partide politice aflate la guvernare. Există nemulțumiri majore din partea colegilor noștri ca urmare a neaplicării majorărilor salariale, așa cum sunt prevăzute  de Legea nr.153/2017.  Solicităm pe această cale acordarea majorărilor salariale stipulate în Lege, având în vedere că sumele cu care urmează să fie majorate salariile sunt de-a dreptul derizorii. Prin acțiunile pe care le-am desfășurat am demonstrat încă o dată că suntem oamenii faptelor, iar aceste demersuri vor continua  în perioada următoare până la soluționarea problemelor cu care se confruntă membrii noștri de sindicat”,  a mai adaugat prof. Bogdan Manea, președintele USII Dolj