Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, ieri, o întâlnire cu președintele USR, Dacian Cioloș, pe tema accesului autorităților publice locale la finanțare din fonduri publice naționale și europene. La întrevedere au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke și reprezentanți ai aleșilor locali USR.
Cu acest prilej, au fost prezentate oportunitățile de finanțare pentru unitățile administrativ teritoriale, care pot fi accesate în condiții de transparență, echilibru și acces egal.
“Trebuie să ne asigurăm că Programul Național de Investiții Anghel Saligny va fi un instrument de finanțare complementar PNRR, astfel încât cele două resurse de dezvoltare locală să fie valorificate optim”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În ceea ce privește finanțarea alocată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Guvernul e angajat ca în baza cadrului legal să garanteze sumele minime de alocare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, astfel încât să asigure dezvoltarea teritorială echilibrată, indiferent de culoarea politică a conducătorilor autorităților locale.
În cazul PNRR, fiecare comună, oraș, municipiu din întreaga țară vor avea sume prealocate, organizate pe tipuri de investiții, indiferent de culoare politică. Proiectele vor fi depuse spre finanțare digital, fiecare unitate administrativ-teritorială urmând să opteze pentru oricare dintre categoriile de investiții eligibile.
Participanții au subliniat nevoia de coerență în finanțare, criterii obiective de repartizare și mecanisme de asigurare că banii s-au cheltuit corect pe fiecare proiect.
Totodată, consultările cu reprezentanții aleșilor locali privind procedurile și schemele de finanțare cu bani europeni se vor derula cu asigurarea incluzivă a implicării acestora în cadrul grupurilor de dialog la nivel ministerial care pregătesc alocările de fonduri.