O victorie a Sindicatului Învăţământului “Spiru Haret” Dolj, dar decizia Curţii de Apel Craiova nu este definitivă

0
835

După admiterea, în 2021, de către Tribunalul Dolj Secţia conflicte de muncă și asigurări sociale, a tuturor cererilor privind calcularea corectă, mai exact raportarea la salariul de bază aflat în plată și nu la un salariu istoric, a drepturilor salariale ce se cuvin din activitatea de diriginte, dar și a gradației de merit, și Curtea de Apel Craiova, Secția de Contencios Administrativ şi Fiscal, admite acţiunea intentată de către Sindicatul Învăţământului „Spiru Haret” Dolj, împotriva Ministerului Educaţiei și „suspendă executarea art.1 alin.(2) din Ordinul nr.3993/2021 emis de pârât, până la pronunţare ainstanţei de fond asupra acţiunii în anularea ordinului“. Practic, sindicaliştii şi-au recâştigat drepturile, dar decizia nu este definitivă.

Prevederile ordinului implică o evidentă retroactivitate, adică se face referire la acei profesori doctori care şi-au dobândit gradul I pe baza (şi nu pe echivalare!) titlului științific de doctorî nainte de iulie 2017.Ori, prevederea din Legea-cadru 153/2017 Articolul 14, aliniat (3) „Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I…” este foarte clară, adică de la apariția legii în viitor, fapt certificat și de inițiatorul legii, adică Ministerul Muncii şi Justiției Sociale, prin adresa nr. 3276/4.09.2017. Deci, profesorii care au obţinut titlul de doctor anterior apariției Legii-cadru a salarizării nu au avut posibilitatea de a opta între obţinerea gradului I sau sporul de doctorat și nu ar trebui să facă obiectul respectivelor prevederi din lege. “Pentru a nu intra sub incidența OME 3993/2021 art. 1 alin. (2), colegii noștri, în opinia ministerului, ar trebui să renunţe fie la gradul I, la inspecțiile susținute, și să se înscrie din nou pentru a obține acest grad, fie sărenunțe la tiltul științificde doctor fiind deja doctori. Dar cum să renunţi la un grad obţinut legal sau cum să mai faci un doctorat în acelaşi domeniu în care ai mai făcut unul?! În acest sens , Legea 53/2003, Codul muncii, este foarte clară la art. 38, care statuează faptul că „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.” Pe de altă parte, aceste drepturi au intrat de la momentul obținerii lor în circuitul civil și și-au produs efecte, iar anularea acestora ar avea consecințe devastatoare, în cascadă. Colegii în cauză s-au înscris la concursuri, au ocupat funcții, au fost evaluatori sau metodiști în inspecțiile privind acordarea gradelelor didactice, unde o condiție sine-qua-non era să ai gradul didactic I. Ce se va întâmpla și cine va răspunde dacă va exista o singură situație în care un profesor optează, acum, lucru utopic, pentru indemnizația de doctor și renunță la gradul didactic, iar toate semnăturile acestuia, în baza gradului I, vor deveni nule! Înconsecinţă aceşti profesori de cea mai înaltă calificare sunt penalizaţi prin diminuarea venitului cu cel puţin 20% fără să fi greşit cu nimic şi li se taie orice posibilitate de a reveni vreodată la venitul pe care l-au căpătat în mod legal. Considerăm că această decizie a creat un lucru fără precedent încălcând Constituția României, care menționează la Art. 15 (2) „Legea dispune numai pentru viitor”, dar a schimbat și sensul Legii153/2017, aspectul vizat fiind strict legat de economiile la buget. Apreciem Hotărârea Curții de Apel Craiova,  privind admiterea cererii, până la judecarea pe fond. Ne așteptăm ca Ministerul Educației să facă recurs, iar procesul să se mute la Înalta Curte de Casație și Justiție. Va fi un proces de durată și să sperăm că vom câștiga și recursul, pentru a se face o dreptate evidentă, o recunoaștere a meritelor colegilor noștri, care au ales această înaltă formă de perfecționare și ar fi regretabil să aruncăm la coș aceste deziderate, iar pe de altă parte colegii noștri să fie nevoiți să restituie sumele pe care le vor primi de la comunicarea hotărârii de instanță” a precizat prof. Nicuşor Cotescu, preşedintele Sindicatului Învăţământului “Spiru Haret” Dolj.