Cazul Novak Djokovic

0
876

Pentru moment, în pofida imensului scandal diplomatic între Belgrad şi Canberra, Novak Djokovic n-a fost expulzat şi rămâne până luni la Melbourne, cazat la Park Hotel, un hotel destinat celor carantinaţi, considerat ca oribil. Ieri a înaintat un recurs la decizia autorităţilor australiene de anulare a vizei care va fi examinat de un judecător din Melbourne, scrie Sidney Morning Herald, acesta urmând a lua decizia finală de întoarcere sau nu în Serbia. Se vor analiza eventualele probe, ce atestă validitatea excepţiei medicale acordată de organizatorii Open şi autorităţile statului Victoria, care găzduieşte turneul. Unde se complică lucrurile? Intrarea pe teritoriul australian este de competenţa autorităţilor federale, care au informat din luna noiembrie a anului trecut organizatorii Open, că Novak Djokovic nu îndeplineşte criteriile de a surmonta carantina, potrivit celor publicate ieri de The Age. A beneficiat este drept de o derogare, dar reglementările federale prevăd aşa ceva în cazuri extrem de rare. Potrivit multiplelor surse, numărul unu mondial ATP a cerut o excepţie pe motivul contactării Covid-19 în cursul ultimelor 6 luni, menţionează cotidianul din Melbourne. Printr-o scrisoare trimisă la 18 noiembrie conducerii turneului, ministerul Sănătăţii stipula că „persoanele care au contactat Covid-19 şi n-au primit dozele de vaccin nu sunt exceptate şi nu se pot sustrage de la carantină, chiar dacă au primit excepţii vaccinale în străinătate”. Decizia finală a Canberrei a provicat iritare preşedintelui sârb Alexandar Vucic, care a discutat telefonic cu marele tenismen, liderul de la Belgrad cerând încetarea imediată a hărţuiri celui mai bun jucător de tenis din lume. „În acord cu legile internaţionale, Serbia se va bate pentru Novak, pentru adevăr şi pentru justiţie”. Daniel Emery, ambasadorul Australiei la Belgrad, a fost convocat la ministerul sârb de Externe pentru explicaţii. Momentul este mai mult emoţional pentru sârbi, dar şi pentru fanii lui Djokovic din întreaga lume. Pentru numărul unu mondial este o pilulă amară, deşi aspira la cel de al 21-lea titlu de Grand Şlem (17-30 ianuarie) pentru depăşirea lui Rafael Nadal şi Roger Federer. Într-o declaraţie de presă, de altfel, Rafael Nadal şi-a exprimat punctul de vedere: „Sunt dezolat pentru el, dar cunoştea condiţiile(…). Fiecare face ce crede că este mai bine pentru el. Dar acestea sunt regulile şi dacă nu te vaccinezi vei avea probleme”. La o ultimă analiză, estimează USA Today, este ziua cea mai bizară din istoria modernă a tenisului. Când voiajezi, traversând lumea pentru a juca tenis în plină pandemie, navigând printre reglementări, doar vaccinarea era garanţia evitării oricărui tip de probleme. Cazul Novak Djokovic a primit şi o conotaţie politică în sensul că guvernul statului Victoria, care a furnizat excepţia pentru Djokovic, ar avea opţiuni de stânga, iar guvernul federal condus de premierul Scott Morrison este unul de dreapta. Regulile sunt reguli şi produc efecte când se trece frontiera. Situat în cartierul Carlton, The Park Hotel, unde se află cazat în carantină Novak Djokovic este asaltat de suporterii săi care scandează „libertate pentru Djokovic”. Situaţia a devenit într-un fel confuză, sponsorii turneului sunt şi ei nemulţumiţi, nefiind exclusă niciuna dintre posibilităţi. Deşi „amicii” lui Djokovic îl doresc trimis acasă, înainte de începerea turneului, iar organizatorii îl doresc actor în această ediţie a Open-ului. Marile manifestări sportive există prin jucători, dar rămân superioare acestora. În opinia autorităţilor de la Canberra, Novak Djokovic a vrut să se plaseze deasupra legii comune, considerând că în temeiul notorietăţii sale poate deschide toate porţile. Să nu omitem însă că Australia a avut 262 de zile de carantină pentru populaţie şi orice concesie pentru un jucător fie el şi de tenis, are riscurile sale, deloc minore.