Doar 10% dintre consumatorii de gaze vor primi facturi compensate în această iarnă

0
378

Doar 10% dintre consumatorii de gaze vor primi facturi compensate în această iarnă şi 15% dintre consumatorii de energie electrică vor beneficia de un discount de până la 30 de lei pe lună, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Energia Inteligentă.

“În situaţia consumatorilor care au rămas în serviciul universal sau au încheiat contracte la energie electrică în piaţa concurenţială până la 1 iulie 2021, preţurile nu depăşesc în general valoarea de 1 leu/kWh şi atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în cazul a peste 75% dintre consumatorii casnici de energie electrică nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 1 leu/kWh”, se arată într-un  comunicat de presă.

Asociaţia aminteşte că plafonarea se aplică doar dacă preţurile depăşesc valoarea de 1 leu/kWh cu tot cu taxe (mai puţin abonamentul).