Vladimir Putin în conferinţa anuală de presă!

0
643

Tradiţionala conferinţă de presă a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, ţinută la sfârşit de an, a avut loc astăzi în format offline, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva Covid-19, în sala centrală de expoziţii „Manej” din Moscova. Dacă înainte de pandemie participau peste 1000 de persoane, de data aceasta au fost admişi doar 500 de reprezentanţi ai presei străine şi ruse la nivel naţional. Preşedintele rus a considerat „pozitivă” reacţia Washingtonului la propunerile securitare ale Moscovei, care presupun ca NATO şi SUA să înceteze susţinerea militară a Ucrainei.

Liderul de la Kremlin mai susține că în România și Polonia au fost amplasate sisteme de rachete.

„Nu cursul negocierilor este important, ci rezultatul acestora. Nici un centimetru spre Est – ne-au spus în anii ’90. Și ce s-a întâmplat? S-au extins. Cinci valuri de expansiune NATO. Apar sisteme de rachete în România și Polonia. Am făcut noi ceva? Au venit la noi”, a subliniat Putin.

„Acțiunile noastre vor depinde nu de cursul negocierilor, ci de asigurarea necondiționată a securității Rusiei. Am precizat clar că mișcarea NATO către est este inacceptabilă. Am abordat direct subiectul, conform căruia nu trebuie să mai existe nicio mişcare viitoare a NATO către est, mingea este în terenul lor, trebuie să ne răspundă într-un fel”, a spus președintele rus.

„Statele Unite stau cu rachetele în pragul casei noastre. Cum ar reacționa americanii dacă s-ar trezi cu rachete la granița cu Canada sau Mexic? Și cine a deținut California înainte? Și Texas?”, a mai afirmat Vladimir Putin.

Putin a mai spus că Rusia nu dorește un conflict din cauza Ucrainei și că a primit un răspuns general pozitiv la propunerile de securitate pe care le-a transmis Statelor Unite în această lună și că negocierile vor începe la începutul anului viitor la Geneva.

„Aceasta nu este alegerea noastră, nu dorim acest lucru. Trebuie să ne gândim să ne asigurăm perspectivele de securitate nu doar pentru azi şi pentru săptămâna viitoare, ci pentru viitorul apropiat. Voi sunteţi cei care trebuie să ne oferiţi garanţii imediate, acum. Şi nu să prelungiţi negocierile decenii la rând”, a subliniat Putin, citat de Reuters.

„Pentru moment, observăm o reacţie pozitivă, partenerii noştri americani ne-au spus că sunt pregătiţi să înceapă această discuţie, aceste negocieri, la începutul anului la Geneva. (…) Sper că evoluţia situaţiei va continua pe această cale”, a mai punctat președintele rus.

Rusia respinge acuzațiile Occidentului că ar putea pregăti o invazie a Ucrainei încă de luna viitoare de către zeci de mii de trupe ruse aflate în apropierea graniței.

Acesta spune că are nevoie de angajamente din partea Occidentului – inclusiv o promisiune de a nu desfășura activități militare NATO în Europa de Est – pentru că securitatea sa este amenințată de legăturile tot mai mari ale Ucrainei cu Alianța Occidentală și de posibilitatea ca rachetele NATO să fie dislocate împotriva acesteia pe teritoriul ucrainean.