O rată efectivă minimă de impozitare pentru activitățile globale ale marilor grupuri multinaționale

0
372

Comisia Europeană a propus o directivă care asigură o rată efectivă minimă de impozitare pentru activitățile globale ale marilor grupuri multinaționale. Propunerea respectă angajamentul UE de a acționa extrem de rapid și de a fi printre primii care pun în aplicare recentul acord istoric de reformă fiscală mondială [1], care urmărește să asigure echitatea, transparența și stabilitatea cadrului internațional privind impozitarea societăților comerciale.

Propunerea de astăzi urmărește îndeaproape acordul internațional și stabilește modul în care principiile ratei efective de impozitare de 15 % – convenite de 137 de țări – vor fi aplicate în practică în cadrul UE. Aceasta include un set comun de norme privind modul de calculare a acestei rate efective de impozitare, astfel încât aceasta să fie aplicată în mod corespunzător și consecvent în întreaga UE.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Acționând rapid pentru a se alinia la vastul acord OCDE, Europa își îndeplinește pe deplin rolul în crearea unui sistem global mai echitabil de impozitare a întreprinderilor. Acest lucru este deosebit de important într-un moment în care trebuie să mărim nivelul finanțării publice pentru o creștere economică și investiții durabile echitabile și să răspundem nevoilor de finanțare publică, atât pentru a face față consecințelor pandemiei, cât și pentru a impulsiona tranziția verde și cea digitală. Includerea în legislația UE a Acordului OCDE privind impozitarea minimă efectivă va fi esențială pentru combaterea evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale, prevenind în același timp uniformizarea la un nivel inferior cu o concurență fiscală nesănătoasă între țări. Aceasta reprezintă un important pas înainte pentru agenda noastră privind impozitarea echitabilă.”

Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, a afirmat: „În luna octombrie a acestui an, 137 de țări au sprijinit un acord multilateral istoric pentru a transforma impozitarea întreprinderilor la nivel mondial, abordând nedreptățile de lungă durată, dar menținând competitivitatea. Doar două luni mai târziu, facem primul pas pentru a pune capăt uniformizării fiscale la un nivel inferior, care afectează Uniunea Europeană și economiile sale. Directiva pe care o propunem va garanta că noua rată efectivă minimă de impozitare de 15 % pentru întreprinderile mari va fi aplicată într-un mod care să fie pe deplin compatibil cu legislația UE. Vom continua cu o a doua directivă în vara viitoare pentru a pune în aplicare celălalt pilon al acordului, privind realocarea drepturilor de impozitare, odată ce convenția multilaterală aferentă va fi semnată. Comisia Europeană a depus eforturi susținute pentru a facilita acest acord și sunt mândru că astăzi ne aflăm în avangarda punerii sale în aplicare la nivel mondial.”

Normele propuse se vor aplica oricărui grup mare, atât național, cât și internațional, cu o societate-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE. În cazul în care rata efectivă minimă nu este impusă de țara în care își are sediul o societate supusă unui impozit scăzut, statul membru al societății-mamă trebuie să aplice un impozit complementar. Propunerea asigură, de asemenea, impozitarea efectivă în situațiile în care societatea-mamă este situată în afara UE într-o țară cu un nivel scăzut de impozitare care nu aplică norme echivalente.

În conformitate cu acordul global, propunerea prevede, de asemenea, anumite excepții. Pentru a reduce impactul asupra grupurilor care desfășoară activități economice reale, întreprinderile vor putea exclude o sumă de venituri egală cu 5 % din valoarea activelor corporale și cu 5 % din masa salarială. Normele prevăd, de asemenea, excluderea unor valori minime ale profitului, pentru a reduce sarcina de asigurare a conformității în situații cu risc scăzut. Aceasta înseamnă că, atunci când profitul și veniturile medii ale unui grup multinațional dintr-o jurisdicție se situează sub anumite praguri minime, venitul respectiv nu este luat în considerare la calcularea ratei.

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_21_7028