Proteste ale sindicatelor din învăţământ

0
476
Federațiile sindicale din învățământ au anunţat proteste , astăzi, în București, de la ora 13:00, în fața Guvernului, timp de trei ore, potrivit vicepreședintei Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) , Cornelia Popa Stavri. Aceasta a declarat la RomâniaTV, cu preluare de către edupedu.ro, că acțiunile de protest din Capitală vor dura timp de trei zile, luni, marți și miercuri. La acţiuni vor participa, alături de FSLI, şi membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi ai “Alma Mater”, cei din urmă reprezentând învăţământul universitar.

„De luni și până miercuri vom avea în Piața Victoriei câte 3 ore de proteste, toate cele trei federații reprezentative din Învățământ, urmând neîncheierea mediilor școlare și grevă de avertisment, până la grevă generală, dacă va fi nevoie. Dorim să tragem un semnal de alarmă că domeniul învățământului este unul dintre cele mai dinamice din sistemul bugetar, care ar putea să contribuie la progresul acestei societăți”, a declarat reprezentanta sindicatelor profesorilor.

Se vor închide școlile, dacă lucrurile vor rămâne în felul acesta, a avertizat în weekend liderul Federației Sindicatelor Libere din Invățământ, Simion Hăncescu.

Reacțiile vin după ce Guvernul a aprobat creșterea de la 1 ianuarie 2022 a salariilor din domeniu cu 1/4 din diferența între grila prevăzută de Legea 153 și salariul din prezent. Hăncescu a mai spus că „oamenii sunt hotărâți să ajungă la grevă generală”.

  • Profesorii ar fi trebuit să primească o majorare de 16% a salariilor de bază, în medie, pentru a ajunge la sumele din grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017. Această majorare ar fi trebuit să fie acordată încă din 2020, dar a fost amânată de Guvernele Orban și Cîțu, fiind acum din nou amânată parțial de Guvernul Ciucă.
  • Sindicatele au anunțat proteste de stradă și în țară, pichetarea sediilor prefecturilor, programate săptămâna aceasta.

Reamintim că marți, 14 decembrie, surse guvernamentale au declarat presei că salariile din învățământ nu vor fi înghețate și creșterile prevăzute de lege vor fi acordate. Apoi Ministerul Finanțelor a prevăzut înghetațarea salariilor și în sistemul de învățământ, într-un proiect de ordonanță de urgență, după care Ministerul Finanțelor a revenit cu un nou proiect, aprobat de data aceasta în ședința de vineri, prin care salariile din Educație cresc de la 1 ianuarie 2022.