Forţa Dreptei – aripa demisionarilor din PNL

0
1401

Împreună cu cei 16 parlamentari demisionari din PNL, Ludovic Orban, fostul preşedinte al partidului, va încerca să pună bazele unei noi formaţiuni politice de centru-dreapta care va purta numele moţiunii cu care s-a prezentat în faţa Congresului PNL „Forţa Dreptei”. Ludovic Orban a declarat că a luat această decizie, întrucât consideră „o obligaţie morală” de a reprezenta pe românii care au acordat voturi fostului său partid. „Am decis să ne dăm demisia din PNL, din momentul în care conducerea actuală a partidului a decis să readucă la putere PSD”. Pentru Ludovic Orban, PNL –locul doi în alegerile parlamentare de anul trecut- era îndreptăţit să formeze guvernul în orice… situaţie. E drept, nu logica îi prisoseşte fostului lider liberal, măturat de la conducerea partidului.