Tragerea la sorţi a optimilor Champions League se va repeta

0
472

UEFA a anunțat că tragerea la sorți a optimilor Champions League se va repeta, din cauza unor probleme tehnice survenite la stabilirea meciurilor. Tragerea la sorţi se va efectua din nou, de la ora 16.

Astfel, la prima tragere, Manchester United a picat cu Villarreal, însă organizatorii și-au dat seama că meciul nu se poate juca, deoarece cele două au fost în aceeași grupă. Bila a fost pusă la loc, dar în bolul greșit, astfel că Manchester United nu s-a aflat printre potențialele adversare atunci când s-a tras la sorți oponenta lui Atletico Madrid. În locul bilei cu Manchester United s-a aflat cea a lui Liverpool, care tocmai jucase cu madrilenii în grupe.

În urma faptului că mai multe echipe s-au plâns la UEFA pentru că tragerea la sorți a fost compromisă, forul continental a decis reluarea tragerii de sorți de la zero. Este pentru prima dată în istorie când se întâmplă asta.

UEFA a transmis și un comunicat: “Ca urmare a unei probleme tehnice cu software-ul care stabilește care echipe pot juca una cu alta, a apărut o eroare materială în tragerea la sorți pentru optimile Champions League. Prin urmare, tragerea la sorți a fost declarată nulă și se va relua de la zero la 16”.