Premierul Nicolae Ciucă : România are o obligaţie internaţională să depună toate eforturile pentru a limita fenomenul corupţiei la nivelul societăţii

0
494

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis, astăzi, că România are o obligaţie internaţională, asumată ca stat democratic, să depună toate eforturile pentru a limita fenomenul corupţiei la nivelul societăţii, a mai spus premierul, în mesajul oficial.

”Ziua de 9 Decembrie este Ziua Internaţională Anticorupţie. Această zi ne aduce aminte de faptul că România are o obligaţie internaţională, asumată ca stat democratic, să depună toate eforturile pentru a limita fenomenul corupţiei la nivelul societăţii. În acelaşi timp, însă, această zi reprezintă mult mai mult pentru România, ca stat de drept membru al Uniunii Europene şi al NATO. Din acest motiv, lupta anticorupţie în România nu este doar o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinim, rezultată din angajamentele europene. Lupta anticorupţie nu este doar un element al statului de drept, fără de care acesta nu ar putea exista. Lupta anticorupţie nu este doar un ansamblu de legi şi de instituţii locale, naţionale, regionale sau internaţionale. Lupta anticorupţie este toate acestea şi ceva în plus: o credinţă împărtăşită la nivelul întregii societăţi că drumul României nu poate exista în afara democraţiilor occidentale şi a valorilor democratice europene şi transatlantice”, spune premierul.

Potrivit lui Ciucă, ”corupţia este un fenomen complex, care afectează destinul şi bunăstarea cetăţenilor, activitatea companiilor, instituţii şi chiar state”.. ”De aceea, lupta anticorupţie trebuie să fie un răspuns colectiv, la care trebuie să participe întreaga societate, mediul de afaceri, organizaţiile neguvernamentale, precum şi toate instituţiile statului, în parteneriat cu organizaţiile regionale şi internaţionale. Astăzi sărbătorim, aşadar, nu o obligaţie, ci un destin democratic pentru România, care nu se poate realiza decât prin accentuarea şi consolidarea luptei anticorupţie. În calitate de prim-ministru al României, reafirm angajamentul Guvernului pentru o bună guvernare care să garanteze independenţa sistemului judiciar şi să relanseze lupta anticorupţie, pentru a nu compromite oportunităţile de dezvoltare ale comunităţilor noastre şi a combate eficient sărăcia şi dezechilibrele social-economice”, a conchis premierul Nicolae Ciucă.