Preşedintele Emmanuel Macron l-a reevaluat pe Mohamed Bin Salman

0
608

Aflat în regiunea Golfului (Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Arabia Saudită) în această săptămână, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a întâlnit în premieră pe prinţul moştenitor Mohamed Bin Salman, despre care rapoartele CIA susţin că ar fi avut un rol decisiv în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Preşedintele francez a devenit astfel primul şef de stat din Occident care se întâlneşte cu un lider acuzat de uciderea unui dizident în modul cel mai sângeros cu putinţă. Odată cu reevaluarea făcută de Emmanuel Macron, purgatoriul lui Mohamed Bin Salman ia sfârşit, comentează presa franceză. După venirea la Casa Albă a preşedintelui Joe Biden, Washingtonul a făcut publice concluziile agenţiilor de informaţii privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, documente pe care Donald Trump le ţinuse secrete, după semnarea unui contract de vânzare de armament fabulos. Dacă preşedintele Joe Biden nu vorbeşte direct cu Mohamed Ben Salman, consilierul său pentru securitate, Jake Sullivan s-a întâlnit cu acesta. Preşedintele francez Macron a declarat că Arabia Saudită a organizat G20, în anul care a urmat „afacerii Khashoggi” şi niciuna din marile puteri n-a boicotat G20. În faţa prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Emmanuel Macron a apărat cauza Libanului unde criza economică s-a agravat, ajungându-se la înţelegeri promiţătoare. Evident că s-au semnat contracte comerciale.