Migranţi ilegal depistaţi de poliţiştii de frontieră din România şi Republica Moldova

0
439

În urma cooperării dintre poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni cu structurile de frontieră din Republica Moldova, au fost reţinute şase persoane, un turc şi cinci sirieni, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat deoarece nu posedau documente legale pentru trecerea frontierei.

În data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 02.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni care supravegheau frontiera de stat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte au observat, pe malul românesc al râului Prut, pe direcția localității Berezeni, două persoane care se deplasau dinspre digul de protecție către localitate şi care nu-şi justificau prezenţa în zonă.  În cel mai scurt timp, poliţişti de frontieră s-au deplasat în zonă, au interceptat şi legitimat persoanele în cauză. Deoarece niciuna dintre persoane, ambele de sex masculin, nu vorbeau limba română și nu dețineau documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. Au fost informate în cel mai scurt timp autorităţile de frontieră ale statului vecin şi cercetările în cauză fiind efectuate în comun. În urma verificărilor efectuate și cercetării la fața locului, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi bărbaţi, unul cu cetăţenie turcă, celălalt cu cetăţenie siriană, ambii în vârstă de 26 de ani, au trecut râul Prut cu ajutorul unei bărci gonflabile, încercând să intre ilegal în România. De asemenea, s-a constatat că tânărul sirian avea asupra lui un document conform căruia acesta beneficia deja de o formă de protecţie din partea autorităţilor din R. Moldova. Cei doi tineri au declarat că intenţionau să ajungă în Germania, unde să-şi găsească un loc de muncă și că au ales să treacă ilegal frontiera de stat deoarece nu posedă documente legale pentru trecerea frontierei. În urma schimbului de date şi informaţii dintre poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni cu structurile de frontieră din Republica Moldova, pe malul moldovenesc al râului Prut au fost reţinute încă patru persoane cu cetăţenie siriană care intenționau să treacă ilegal frontiera de stat din R. Moldova, în România. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat,  la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. În baza Acordului de Readmisie, bărbaţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră din R. Moldova în vederea continuării cercetărilor. Autorităţile de frontieră din cele două state vor colabora în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.