Sancţiuni pentru nerespectarea legii în ceea ce priveşte combaterea COVID – 19, aplicate în baruri şi restaurante

0
566
În ultimele 48 de ore, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţiile 1-6, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, au desfăşurat în Mununicipiul Craiova, acţiuni cu efective mărite, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. În urma activităţilor de verificare desfăşurate, poliţiştii au constatat că nouă operatori economici nu respectau prevederile legale pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov 2, în sensul că desfăşurau activităţi de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice  după ora 21.00 ori nu efectuau triajul epidemiologic, fiind astfel întocmite documente ce urmează să fie înaintate către instituţia competentă cu luarea masurilor legale. De asemenea, poliţiştii au depistat nouă persoane care nu au putut face dovada unui certificat verde şi o persoană care nu respecta măsura carantinării la domiciliu, fiind aplicate  zece sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020.
În noaptea de 3/4 decembrie a.c., în urma controlului efectuat de poliţişti, la patru societăţi comerciale cu punct de lucru pe străzile “A.I. Cuza”, Calea Bucureşti, “Carol I” şi “Traian Demetrescu” , s-a constatat că operatorii economici nu au respectat programul de funcţionare, fiind desfăşurate activităţi de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice şi după ora 21.00. De asemenea, tot cu ocazia activităţilor desfăţurate, în incinta unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Craiova, strada “I. Maiorescu”, au fost depistate cinci persoane care nu posedau certificat verde, angajaţii societăţii permitandu-le accesul. Totodată, poliţiştii au constatat că un operator economic cu punct de lucru în Craiova, Bulevardul “1 Mai”, nu efectua triajul epidemiologic al clienților, nu asigura verificarea certificatului digital COVID-19  şi nici dezinfectarea obligatorie a mâinilor atât pentru personalul propriu, cât și vizitatori. Cu ocazia activitătilor desfaşurate, în noaptea de 4/5 decembrie a.c., poliţiştii au constatat că, un operator economic cu punct de lucru în Craiova, strada “Traian Demetrescu”, nu a respectat programul de funcţionare, continuând desfăşurarea de activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în afara intervalului orar permis 05.00 -21.00. De asemenea, în incinta unei socientăţi comerciale cu punct de lucru într-un centru comercial, de pe  Calea București, din Craiova, poliţiştii au depistat patru persoane care nu au putut face dovada unui certificat verde. Tot cu ocazia controalelor efectuate, poliţiştii au depistat în incinta unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Craiova, strada “George Enescu”, un bărbat din localitate, față de care era dispusă măsura carantinării la domiciliu.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă de 1000 lei, conform Lg. nr.55/2020. De asemenea, în ultimele 48 de ore, în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti pe raza întregului judeţ, au fost legitimate aproximativ 2.700 de persoane, controlate 250 de societăți comerciale, verificate aproximativ 1. 000 de locaţii de interes și 550 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.