Comisia a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

0
573

Calitatea aerului: Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea legislației UE privind aerul curat și emisiile industriale.

Comisia a decis astăzi, 2 decembrie, să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice. În primul caz, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea. În al doilea caz, România nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici („Directiva PNE”).

Pactul verde european, care orientează UE către eliminarea poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană. Punerea în aplicare pe deplin a legislației UE este esențială pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană și mediul natural.

Directiva privind emisiile industriale stabilește norme menite să prevină și să reducă emisiile industriale nocive în aer, apă și sol și să prevină generarea de deșeuri. În temeiul directivei, instalațiile industriale trebuie să dețină autorizații pentru a putea funcționa. În absența unei autorizații, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu și sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalații industriale din România nu dețin încă o autorizație care să garanteze că emisiile lor în aer nu depășesc valorile-limită de emisie stabilite de legislația UE.

În temeiul Directivei PNE, statele membre au obligația să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare programe naționale de control al poluării atmosferice. Programele respective ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Directiva prevede angajamente de reducere a emisiilor statelor membre în ceea ce privește cinci poluanți atmosferici (dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie – PM2,5). Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind acești poluanți. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program național de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.