Mesajul , de Ziua Naţională a României, al preşedintelui Zonei 7 Oltenia – BNR – 1989: “La mulţi ani România! Vom fi mereu alături de tine, luptând pentru libertate şi o viaţă mai bună” “

0
663

De Ziua Naţională a României, mesajele merg fluent, iar unul dintre ele este cel transmis de Zona 7 Oltenia a Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR) – 1989. Prin acesta, reprezentanţii revoluţionarilor din Decembrie 1989 aduc un omagiu celor care au făcut Marea Unire, la 1918.

Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 103 ani, la Alba – Iulia, când s-a înfăptuit Marea Unire a tuturor românilor este omagiată , aşa cum trebuie, şi astăzi. “În 1 Decembrie 1918, s-a creat Marea Unire, iar românii s-au regăsit, după secole întregi, în fruntariile unui singur Stat Naţional. Cei care au fost atunci în primele rânduri merită toată recunoştiinţa noastră. Românii au dus, şi în anii care au venit, o luptă pentru libertate, una care s-a concretizat, în Decembrie 1989, în recâştigarea drepturilor, prin demolarea comunismului. Noi, cei care am fost, în acele zile din 1989, pe baricade, am dus mai departe lupta înaintaşilor noştri. De la ei am învăţat că nu se poate să câştigi ceva fără sacrificii. Astăzi, la ceas aniversar, ne plecăm capetele în faţa celor care au luptat ca să avem o Românie aşa cum o cunoaştem . Ducem mai departe lupta pentru o Românie demnă, iar astăzi, 1 Decembrie 2021, am depus coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, din Craiova, cel care a făcut, la 1859, Mica Unire,  craiovenii şi doljenii nelipsind de la toate momentele importante ale istoriei noastre .  Lângă noi au fost prezenţi , în aceste momente înălţătoare, şi cei care fac parte din Departamentul de Tineret al BNR – 1989, ei urmând să ducă mai departe stindardul libertăţii. La ceas aniversar, nu putem spune decât “La Mulţi ani!” România şi vom fi mereu alături de tine, luptând pentru libertate şi o viaţă mai bună  “, este mesajul Zonei 7 Oltenia a BNR – 1989, semnat de preşedintele organizaţiei – Marian Trandafirescu.