Şi-a omorât mama în bătaie fiindcă l-a certat că băuse banii

0
357

Bărbatul arestat la începutul lunii trecute, după ce mama sa, pe care o bătuse, a murit în spital, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. Se pare că bărbatul şi-a agresat mama după ce aceasta i-a reproşat că a cheltuit banii cu care trebuia să achite o datorie, pe băutură. Dosarul a fost înregistrat marţi, la Tribunalul Dolj, iar bărbatul este în continuare după gratii.

După cum vă prezentam în paginile cotidianului nostru, pe 3 ianuarie a.c., Florian Ţuicu, de 49 de ani, din comuna Giurgiţa, era reţinut pe 24 de ore de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, după ce, cu o zi înainte, pe 2 ianuarie, mama sa a murit în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj la finalizarea cercetărilor, în luna decembrie 2011, inculpatul Florian Ţuicu locuia în comuna Giurgiţa, împreună cu mama sa, Maria Ţuicu şi bunica, Constantina Marcu. După cum s-a stabilit în cursul anchetei, bărbatul consuma în mod frecvent băuturi alcoolice şi, pe fondul stării de ebrietate, obişnuia să le agreseze fizic pe cele două femei. “Aşa s-a întâmplat şi în ziua de 16.12.2011 când inculpatul a consumat vin în cantităţi mari, ajungând în stare de ebrietate, iar în jurul orelor 19.00 a avut un conflict verbal cu mama sa, care i-a reproşat că a cheltuit suma de 30 lei ce i-a fost dată de bunică pentru a achita o datorie la o persoană din localitate. Pe fondul reproşurile ce îi erau adresate, inculpatul a devenit violent, împrejurare în care a prins-o cu mâinile de piept pe Ţuicu Maria şi a aruncat-o pe podea, în cădere aceasta lovindu-se cu capul de un dulap, iar apoi i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona umărului”, după cum au consemnat procurorii în rechizitoriu. După ce şi-a lovit mama, în faţa bunicii, bărbatul a plecat, revenind după ceva vreme, când a găsit-o pe femeie căzută în acelaşi loc. A ridicat-o, a pus-o în pat, unde s-a culcat şi el liniştit. În dimineaţa zilei următoare, Constantina Marcu a observat că fiica ei era inconştientă, aşa că s-a dus la vecini, să le ceară ajutor. S-a întors cu două femei, care au văzut şi ele starea gravă a femeii agresate, astfel că l-au rugat pe un alt vecin să sune la 112. Maria Ţuicu a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a medicii au constatat că era în comă profundă. Pe 2 ianuarie a.c., Maria Ţuicu a decedat în această unitate medicală. Din raportul de constatare medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova a rezultat că “moartea numitei Ţuicu Maria a fost violentă. S-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure. Între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată”. Pe corpul victimei au fost găsite mai multe echimoze însă fără legătură cu agresiunea care a condus la deces, după cum au reţinut procurorii, fapt pentru care s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe parcursul urmăririi penale bărbatul recunoscându-şi fapta. Pe 3 ianuarie a.c. procurorul de caz a dispus reţinerea lui Florian Ţuicu, pentru 24 de ore, ziua următoare acesta fiind prezentat Tribunalului Dolj, unde judecătorii i-au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Măsura a mai fost prelungită o dată, arestarea preventivă a bărbatului urmând să expire pe 2 martie a.c.

Procurorii au înaintat dosarul Tribunalului Dolj, unde a fost înregistrat pe 14 februarie, iar pentru fapta sa, Florian Ţuicu riscă o pedeapsă de până la 15 ani închisoare.