Proiectul JA Agribusiness în școală, susținut de Romanian-American Foundation

0
393

Junior Achievement (JA) România și Romanian-American Foundation continuă parteneriatul pentru proiectul Agribusiness în școală, inițiat încă din anul 2015, pentru profesorii și elevii din liceele cu profil agricol din țară, dând posibilitatea acestor instituțiide învățământ de a evalua, totodată,demersurile pentru aplicarea principiilor și abordărilor specifice educației antreprenoriale, atât de necesare și în mediul rural și mic urban, unde agricultura reprezintă ocupația principală în cadrul comunității.

Proiectul susține dezvoltarea învățământului antreprenorial agricol și a viitoarei generații de fermieri mici și mijlocii, prin activități learning by doing, în format hibrid,cu exemple și studii de caz reale din domeniul agribusiness, resurse digitale disponibile gratuit pe platforma de e-learning JA Inspire™, precum și oportunitatea de a participa la Incubatorul Național JA BizzFactory™ cu o idee de afacere, cele mai active echipe, cu idei fezabile, putând beneficia de susținere financiară pentru dezvoltarea afacerii.

În anul școlar 2020-2021, 1.026 de elevi (840 profil agribusiness) din 29 de licee agricole au participat la programul JA Educație antreprenorială. De asemenea, Incubatorul Național JA BizzFactoryTM a atras 400 elevi de la profilul agribusiness, iar 54 de echipe au dezvoltat o mini-companie în domeniu.

2 mini-companii agribusiness – DUDEE, Liceul Tehnologic Jacques M. Elias, Sascut și Șofrania, Liceul Teoretic Traian Vuia, Făget – au fost desemnate câștigătoare după finala națională Compania Anului 2021 și le-au fost acordate, cu sprijinul Romanian-American Foundation,granturi pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.

Membrii echipei Dudee doresc să readucă în atenție una dintre ocupațiile vechi din zona Bacăului, respectiv creșterea viermilor de mătase și comercializarea produselor obținute din această activitate.

„Experiența avută în programul JA de antreprenoriat este complexă, pentru că testează răbdarea și motivația. În schimb, activitățile se derulează progresiv, de la simplu la complex, încurajându-ne să ne depășim limitele. Mai mult, ne-a determinat să căutăm foarte multe informații, să fim atenți în selectarea lor și să ne gândim cum le putem folosi. Am fost surprinși să vedem că ne putem depăși așteptările pe care le aveam de la noi și de la echipă, obligându-ne să regândim ceea ce credeam despre noi și despre potențialul nostru.”au spus membrii echipei Dudee.

Business-ul gândit de echipa Șofrania este cel de cultivare a șofranului, aurul roșu. Pe termen lung, elevii doresc să atragă clienții interesați să achiziționeze acest condiment și turiștii către zona lor, Țara Făgetului.

„Dacă ar fi să împărtășim câteva impresii despre experiența noastră, am putea spune că ne-a ajutat să descoperim o latură pe care nu știam că o avem, și anume competitivitatea– în momente de tensiune, fair-play față de competitori și perseverență în munca depusă. Oportunitatea de a sta de vorbă, la webinare și sesiuni de consultanță, cu oameni de specialitate, ne-a îndemnat să atingem cea mai bună versiune a noastră în muncă. Mulțumim! Suntem mândri de premiul obținut!”spun elevii din echipa Șofrania.

Activitățile din cadrul proiectului Agribusiness în școală vor continua și în anul școlar 2021-2022, implicând profesori și elevi din licee agricole în diferite experiențe educaționale practice, cu o componentă antreprenorială. Cadrele didactice vor putea participa gratuit la cursul certificat de competențe antreprenoriale(program de formare acreditat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației), primind, de asemenea, suport și asistență în derularea programului JA Educație

antreprenorială la clasă, iar elevii vor avea acces la testarea internațională Entrepreneurial Skills Pass (ESP), la webinare de pregătire, precum și la suportul consultanților voluntari din mediul de agribusiness pentru dezvoltarea idelor de afaceri (mini-companii pilot) în cadrul Incubatorului BizzFactory.

Informații pentru editori

Programul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA) pune la aceeași masă învățământul agricol cu noile tehnologii și mediul de business, pentru a susține performanța profesorilor și managerilor din licee. Împreună cu ei creștem reputația educației agricole, atât în rândul elevilor, cât și în rândul partenerilor privați. Sprijinim liceele agricole pentru ca acestea să ofere programe educaționale relevante pentru economia locală axate pe formarea viitorilor fermieri și întreprinzători mici și mijlocii din agricultură și să creeze modele de bună practică care pot fi extinse la nivelul țării. Prin campanii de comunicare aducem tineri talentați și dedicați în liceele înscrise în program. Inițiativele consorțiului CEA se adresează tuturor celor 57 de licee tehnologice cu profilul agricultură din întreaga țară.

Programul este finanțat de Romanian-American Foundation (RAF) și derulat de un consorțiu de organizații din care fac parte: Fundația World Vision România, Junior Achievement România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Centrul Român de Politici Europene.

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.

În România, programele JA de tip „learning by doing” și „project based” sunt urmate anual de peste 240.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri.