Victor Naicu, noul antrenor al Filiaşiului

0
1001

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Victor Naicu, va fi antrenorul performerei Cupei României, ACSO Filiaşi, după ce Mario Găman s-a despărţit de gruparea doljeană la finalul turului Ligii a III-a, semnând pentru Pandurii Târgu Jiu. Victor Naicu a parafat un contract până la finalul acestui sezon cu gruparea doljeană. Alin Pârvuică, vicepreşedinte al clubului, a fost antrenor interimar la meciul cu Dăeşti şi va fi secund al lui Victor Naicu, acesta revenind la Filiaşi, după  patru ani. În vârstă de 48 de ani, Victor Naicu a colaborat cu Daniel Mogoşanu la Universitatea Craiova, în 2016, dar şi cu Adrian Mutu, la FC Voluntari, acum 3 ani. În cariera sa de fotbalist, Victor Naicu a evoluat pentru Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, Jiul IEELIF Craiova, Rocar, Farul, Pandurii şi Minerul Motru, dar şi în China, la Yunnan Hongta şi Chongqing Lifan.

În primul său mandat la Filiaşi, Victor Naicu a avut şi el un parcurs destul de bun în Cupa României, formaţia doljeană fiind eliminată atunci în turul 4 al competiţiei de FC Argeş, la loviturile de departajare. Piteştenii au egalat atunci în ultimul minut, după ce au refuzat să înapoieze mingea gazdelor, care o trimiseseră în aut pentru a se acorda îngrijiri unui jucător.

Mario Găman a calificat Filiaşiul în sferturile de finală ale Cupei României, după ce le-a eliminat, pe rând, pe: CS Cârcea, Vediţa Coloneşti, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, UTA şi AFC Hermannstadt. În campionatul seriei C6, ACSO Filiaşi este pe locul 6 după 10 etape, cu 13 puncte, iar în week-end-ul trecut doljenii au reuşit să învingă pe teren propriu liderul seriei, Viitorul Dăeşti, scor 2-1. Următorul meci al Filiaşiului este vineri, de la ora 14, în deplasare cu Vediţa Coloneşti.