A mers ascuns pe osia unei semiremorci , din Turcia până la Giurgiu

0
641

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un bărbat, cetățean străin, care se afla ascuns pe osia semiremorcii unui ansamblu rutier încărcat cu fructe. Persoana în cauză a declarat autorităților faptul că intenționa să ajungă în Marea Britanie.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, conducând un ansamblu rutier. Șoferul  transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, fructe din Turcia pentru Moldova. În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au depistat ascunsă, pe osia semiremorcii, o persoană de sex masculin fără documente de identitate asupra sa. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul depistat este cetățean afgan, în vârstă de 18 ani. Acesta a declarat autorităților faptul că s-a urcat pe osia semiremorcii autocamionului, într-o parcare din Turcia, fără a avea consimțământul șoferului. Tânărul intenționa să ajungă în Marea Britanie. Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, tânărul, șoferul mijlocului de transport și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.