Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu Grupul „RO KU” din București, condus de Corneliu Traian Atanasiu, organizează Clubul HAIKU. În baza parteneriatului stabilit între cele două entități, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a luat naștere raftul „Biblioteca Haiku”, care este alcătuit din mai multe volume de poezii haiku în limba română, donate de Grupul „RO KU”.
Publicul interesat este invitat să participe la întâlnirile bilunare ale Clubului HAIKU, pe platforma online Zoom. Pentru înscriere, cetățenii au la dispoziție numărul de telefon 0251532267, interior 110. Nu există limită de vârstă pentru înscriere. Participarea este gratuită, iar prima întâlnire este organizată marți, 2 noiembrie 2021, la ora 17:30, ocazie cu care va fi prezentată „Kireji”, una dintre tehnicile specifice poeziei haiku. Linkurile de conectare pe platforma ZOOM, pentru fiecare dintre întâlnirile proiectului, vor fi trimise pe adresele de e-mail ale participanților, cu o zi înaintea desfășurării fiecărei sesiuni online. Participanții vor avea ocazia de a interacționa cu Corneliu Traian Atanasiu, coordonatorul Grupului „RO KU”, Ramona Bădescu, reprezentanta Grupului „RO KU” în Craiova, și cu alți scriitori de poezie haiku”, se precizează într-un comunicat de presă al Bibliotecii Judeţene.
Poezia haiku, specie inedită de poezie de sorginte niponă, a cucerit întreaga lume, astfel încât există la nivel mondial o multitudine de cărți, cursuri și ateliere de haiku, atât pentru copii, cât și pentru oameni maturi. În Japonia, peste 10 milioane de persoane scriu haiku – un fel de jurnal poetic, pentru a-și explora propriile sentimente, stările interioare și pentru a se regăsi pe sine.
Obiectivele clubului constau în cunoașterea simbolisticii și a regulilor haiku, dobândirea capacității de a crea și de a comenta poeziile haiku, precum și în dezvoltarea spiritului de observație, a dragostei pentru natură, a imaginației și a creativității.