De la „marele cârmaci” la „marele dibaci”!

0
980

S-ar putea ca una dintre calităţile ascunse ale lui Dacian Cioloş, premierul desemnat să formeze noul Guvern şi să sistematizeze o majoritate parlamentară, să fie aceea că, uneori, spune ceea ce crede şi crede în ceea ce spune. Un modus operandi opus celui al camarilei sale, care spune mai întotdeauna ce nu crede, şi nu crede mai niciodată în ce spune. Deşi n-are nici o şansă previzibilă să răzbească în Parlament, mâine 20 octombrie a.c., cu guvernul său monocolor –nu se prefigurează nici o luptă crâncenă la baionetă, ci mai degrabă un mare chix-, potrivit avertismentelor tuturor liderilor politici, Dacian Cioloş pare traversat de o exaltare îngrijorătoare şi declarativ vrea să se jertfească pe altarul binelui general şi dacă am uitat de „marele cârmaci” să-l legitimăm ca „marele dibaci”. E greu de înţeles jocul lipsit de subtilităţi în care s-a angajat Dacian Cioloş a cărui numire a fost primită, dacă nu cu adversitate, atunci cu reticenţă. Care este logica perseverenţei sale pe un drum de care avea cunoştinţă că este înfundat? A mai fost premier, unul modest din cale afară, după „Colectiv”, dar atunci pe un fond de emoţie generală a fost cel puţin primit în descinderile făcute „cu căciula în mână” pe la sediile partidelor, dar de data aceasta, o succintă şi irelevantă discuţie cu premierul demisionar Florin Cîţu a şi pus capăt oricărei negocieri posibile, o nouă rundă de discuţii fiind contramandată. Asumarea unui destin de martir, fiindcă ne încredinţează că guvernul său ar fi unul de sacrificiu, nu impresionează pe nimeni. Discursul său patetic, pe linia croită de designerii acestui tip de comunicare nu convinge. „Ne asumăm crearea unui Guvern al responsabilităţii naţionale, care să treacă ţara prin criză şi să pună bazele modernizării României”, se spune undeva în programul de guvernare. I-auzi! Cu Dragoş Pâslaru la Finanţe, Mihai Goţiu la Mediu, Ape şi Păduri, Ioana Mihăilă la Sănătate, Cristian Ghinea la Investiţii şi Proiecte Europene, Ion Stelian la Justiţie, Dan Barna la Externe ş.a.m.d.. Poţi să nu rămâi fascinat de asemenea ipostaze de eroi, gata să se jertfească pe parchetul pe care se valsează în politica românească? Pentru gestionarea pandemiei şi a crizei sanitare nu ne mai facem griji, prin numirea la ministerul Sănătăţii a Ioanei Mihăilă, „actant” şi în precedenta guvernare. Obsesia USR rămâne însă Justiţia, teritoriu în care obiectivul cardinal îl constituie desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţionalităţii din Justiţie (SIIJ). Deşi alţii au păreri total opuse. Într-un fel, tupeul lui Dacian Cioloş, deloc scutit de suspiciuni extrem de abrazive, nu este egalat decât de mediocritatea sa de ansamblu. Nimeni nu îl mai ia în serios. În aceste circumstanţe, depunerea mandatului încredinţat de preşedintele Klaus Iohannis, era o soluţie. Decentă. Aşa se întâmplă peste tot, în lumea civilizată. Li s-a întâmplat mai multor politicieni de anvergură şi unul dintre aceştia este chiar Benjamin Netanyahu, multă vreme premier al Israelului. Ce se petrece pe scena politică, în aceste zile, aduce aminte de unul din jocurile adolescenţei: lapte gros şi bâza. Mai ales bâza. Un joc în care, dacă loveau murdar unii dintre partenerii de întrecere, puteau să-i lase surzi pe alţii pentru câteva zile bune. Acum, din păcate urechile ne ţiuie fără a mai fi lovite, de facturile la gaze şi curent electric şi de incidenţa ridicată, până la neverosimil. Un motiv de mândrie patriotică i-ar putea străbate şi pe Ludovic Orban şi Florin Cîţu, pentru lipsa lor de comunicare cu social-democraţii. S-ar putea ca factura acestui tip de comportament politic să fie enormă.