Frânt de beat şi fără permis, a lovit patru maşini parcate

0
862
Ieri,  polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că,
strada “Nicovalei”, din Craiova, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism condus pe strada “Nicovalei”, din Craiova, de un tânăr de 27 de ani, din comuna Vînătorii Mici, judeţul
Giurgiu, a intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate pe strada respectivă. În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,04mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul are
permisul de conducere anulat din anul 2020. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis şi sub inflenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.