Universitatea din Craiova parteneriat cu consorţiul Cluster Power

0
4280

Astăzi 15.10.2021, în Sala „Mihai I” a Universităţii din Craiova, compania Cluster Power s-a prezentat mediului economic din Oltenia şi oficialităţilor locale şi regionale, anunţând parteneriatul pe care l-a realizat cu Universitatea din Craiova. Consorţiul Cluster Power dezvoltă la Mischii, suburbie a Craiovei, cel mai mare data-centre din România şi printre primele 3 din Europa (până la 200MW), cel mai mare centru de excelenţă în Inteligenţa Artificială din regiune. Parteneriatul cu Cluster Power îşi propune transformarea Universității din Craiova în una dintre cele mai digitalizate universități din România, soluțiile testate, dezvoltate în comun cu acest partener, urmând a fi oferite ulterior întregului învățământ românesc. La eveniment a participat şi Excelenţa Sa, Radu Şerban, ambasadorul României în Japonia.