Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autovehicul condus de un cetăţean român, şapte cetăţeni turci. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi zonă, au fost identificate alte două persoane, care se deplasau pe jos, una dintre ele fiind o femeie însărcinată care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În data de 11.10.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 08.45, au oprit pentru verificări, pe comunicaţia DN58B, la ieşire din localitatea Pustiniş, spre localitatea Uivar, un autovehicul condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat s-a constatat că în interior se aflau, în calitate de pasageri, şapte cetăţeni străini, toţi bărbaţi.
Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În continuarea cercetărilor, au mai fost depistate, în aceeaşi zonă, alte două autoturisme, înmatriculate în România, cu câte două persoane de naţionalitate română în fiecare autoturism. Deoarece cele patru persoane nu şi-au putut justifica prezenţa în zona de frontieră, au fost conduse la sediul sectorului pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranti. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cei şapte pasageri sunt cetăţeni din Turcia cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 36 ani, a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei şapte cetăţeni străini să ajungă în municipiul Timişoara. Câteva ore mai târziu, în apropierea locului unde au fost identificate autoturismele, au mai fost depistaţi, mergând pe jos, un bărbat şi o femeie, fără documente de identitate asupra lor. Având în vedere că persoana de sex feminin a acuzat stare de rău, fiind însărcinată, poliţistii de frontierp au oferit primul-ajutor şi a fost solicitat de urgenţă un echipaj SAJ prin apel la 112, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În prezent, starea de sănătate a femeii, în vârstă de 27 de ani este stabilă. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unui echipaj din cadrul Agenției Frontex, aflat în misiune în țara noastră în cadrul operațiunii Flexible Operational Activities Land 2021. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timis, pentru stabilirea gradului de implicare al celor cinci cetăţeni români şi întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.