Handbalistele tricolore n-au defilat nici cu Feroe

0
494

Fără Cristina Neagu, retrasă temporar de la naţională, echipa feminină de handbal a României s-a impus mai greu decât o arată diferenţa finală, de 7 goluri, în faţa selecţionatei Insulelor Feroe, în Grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European 2022. De altfel, la pauză ecartul era minim, 15-14, pentru ca la finalul partidei de la Mioveni tabela să arate 26-19 în favoarea selecţionatei conduse de Adrian Vasile.

Pentru echipa României au marcat: Crina Pintea 9 goluri, Bianca Bazaliu 6, Andreea Rotaru 3, Sonia Seraficeanu 3, Alina Ilie 2, Nicoleta Dincă 1, Bianca Tiron 1, Alexandra Subţirică Iovănescu 1.

În aceeaşi grupă, Danemarca şi Austria se duelează azi. România va juca următorul meci pe 10 octombrie, în deplasare, cu Austria. Primele două clasate se califică la turneul final, care va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, în noiembrie 2022.