Cupa Africii pe Naţiuni – Zambia, campioană in memoriam

0
351

„Gloanţele de cupru” au câştigat titlul continental în oraşul tragediei aviatice care le-a masacrat cea mai bună generaţie din istorie, acum 19 ani

Libreville, capitala Gabonului, 27 aprilie 1993. Avionul în care se aflau majoritatea componenţilor naţionalei de fotbal a Zambiei aflată în drum spre Dakar pentru un meci cu Senegalul, s-a prăbuşit în ocean. Cei 25 de de pasageri, respectiv lotul de 18 jucători şi staff-ul tehnic, plus cei cinci membri ai echipajului au murit. „Chipolopolo” avea cea mai promiţătoare generaţie din istorie, care zdrobise Italia la Jocurile Olimpice de la Seul cu 4-0 şi ţintea calificarea la prima Cupă Mondială din istorie – World Cup 1994. Vedeta echipei, Kalusha Bwalya, nu se afla la bord, deoarece venea direct de la Eindhoven şi urma să facă joncţiunea cu restul lotului direct la Dakar. Resuscitată din propria cenuşă, naţionala Zambiei avea să joace finala Cupei Africii pe Naţiuni un an mai târziu, în Tunisia, fiind învinsă de Nigeria, care poseda o generaţie de excepţie, cu Okocha, Amunike, Finidi, Yekini sau Amokachi.

Libreville, 12 februarie 2012, arena „Stade d’Angondje”. În apropierea locului tragediei din 1993 s-a disputat finala Cupei Africii pe Naţiuni, Zambia întâlnind Coasta de Fildeş. La meci asista din postură de preşedinte al Federaţiei Zambiene de Fotbal chiar omul protejat de soartă cu 19 ani în urmă, Kalusha Bwalya. Arbitrul jocului provine din Senegal, ţara spre care se îndrepta naţionala Zambiei în 1993. Echipa ivoriană este considerată de specialişti cea mai bună din istoria competiţiei, cu fraţii Toure de la Manchester City, Drogba şi Kalou de la Chelsea sau Gervinho de la Arsenal. Coasta de Fildeş a terminat turneul fără să primească gol şi totuşi nu a câştigat trofeul. Parcă datorită unei divine legi a compensaţiei, Zambia, una dintre out-sidere la început, s-a impus la lovituri de departajare producând o surpriză enormă. Una de o amploare mai mare decât celebra cascadă Victoria, cea mai mare din lume, probabil singurul lucru prin care restul Mapamondului auzise până acum de Zambia.

Drogba, la 11 metri de trofeu

„Generaţia de aur” a „Elefanţilor” a ratat din nou şansa de a fi cu adevărat de aur, după ce acum 4 ani a fost învinsă în ultimul act al Cupei Africii de Egipt. O echipă ticsită de vedete s-a împotmolit în faţa anonimilor zambieni, care s-au impus la lovituri de departajare cu 8-7. Kolo Toure şi Gervinho au tras prost de la punctul care trebuia să fie cu var şi se transformase în punct cu nămol. Dar şansa cea mai mare a fost risipită în timpul jocului, tot de la 11 metri, chiar de căpitanul Didier Drogba. După cum se jucase finala, un gol ar fi fost de ajuns pentru adjudecarea trofeului, mai ales unul venit în minutul 72. Însă atacantul lui Chelsea a trimis mult peste poartă, mingea fiind parcă teleghidată de vrăjitoriile vracilor protectori zambieni. Africa este locul unde superstiţia ţine loc de Dumnezeu, iar zambienii au fost ocrotiţi de generaţia-martiră de acum 19 ani. Aşa se întâmplase şi în semifinală, când ghanezul Gyan irosise un penalty la 0-0. În schimb, fără probleme şi-a transformat penalty-ul portarul zambian Mweene, care obişnuieşte să execute astfel de lovituri şi la echipa de club, Free State Stars din Africa de Sud. Ivorienii au beneficiat la loviturile de pedeapsă şi de ajutorul unui arbitru asistent, care, într-un exces de zel, a sancţionat plonjonul eficient al lui Mweene la penaltiul lui Bamba, la repetare fundaşul şutând imparabil. Un alt stoper, zambianul Sunzu, a executat însă lovitura izbăvitoare, declanşând bucuria unei naţiuni greu încercate şi totodată incantaţiile de mulţumire adresate zeităţilor.

Zambia a dat MVP-ul şi golgheterul competiţiei

Chiar dacă a fost la egalitate cu alţi 6 jucători care au marcat de 3 ori pe parcursul turneului desfăşurat în Gabon şi Guineea Ecuatorială, atacantul zambian Mayuka a fost declarat golgheter. Emmanuel Mayuka are 21 de ani şi evoluează pentru formaţia elveţiană Young Boys Berna. Cel mai bun jucător al actualei ediţii a Cupei Africii a fost desemnat căpitanul Zambiei, Christopher Katongo, care a marcat, se asemenea, 3 goluri. Atacantul de 30 de ani evoluează în China, la Henan Costructors, şi a transformat şi o lovitură de pedeapsă în finală, la fel ca fratele său Felix. Echipa Cupei Africii pe Naţiuni 2012 îi are în componenţă pe: Mweene (Zambia) – Gosso (Coasta de Fildeş), Sunzu (Zambia), Mensah (Ghana), Tamboura (Mali) – Yaya Toure (Coasta de Fildeş), S. Keyta (Mali), Gervinho (Coasta de Fildeş) – Mayuka (Zambia), Drogba (Coasta de Fildeş), C. Katongo (Zambia). Următoarea ediţie a Cupei Africii este programată anul viitor în Africa de Sud, competiţia urmând a se disputa de acum înainte în anii impari.

 

Zambia – Coasta de Fildeş 8-7 (după lovituri de departajare, 0-0, 0-0, 0-0)

Au transformat: C. Katongo, Mayuka, Chansa, F. Katongo, Mweene, Sinkala, Chisamba, Sunzu, respectiv Tiote, Bony, Bamba, Gradel, Drogba, Tiene, Konan. Au ratat: Kalaba, respectiv Kolo Toure, Gervinho.

Zambia: Mweene – Nkausu, Sunzu, Himonde, Musonda (10 Nyambe 74 F. Katongo) – Lungu, Sinkala, Chansa – Kalaba, C. Katongo, Mayuka. Antrenor: Herve Renard.

Coasta de Fildeş: Barry – Gosso, Toure, Bamba, Tiene – Zokora (75 Ya Konan), Y. Toure (87 Bony) – Tiote, Kalou (64 Gradel), Gervinho – Drogba. Antrenor: Francois Zahoui.

Arbitru: Badara Diatta (Senegal).