Rusia studiază posibilitatea trimiterii unei forţe de menţinere a păcii în Siria

0
292

Rusia studiază propunerea Ligii Arabe de a desfăşura o misiune de pacificatori în Siria, considerând că trimiterea militarilor pentru menţinerea păcii trebuie să fie precedată de încetarea violenţelor din această ţară, a declarat ieri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov (foto). „Miniştrii de externe ai Ligii Arabe au venit cu iniţiativa desfăşurării unei misiuni comune de pacificatori – a Ligii şi a ONU – în Siria. Studiem această iniţiativă şi aşteptăm ca prietenii noştri din Liga Arabă să ne dea detalii în această privinţă”, a spus Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, şeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan. Şeful diplomaţiei ruse a arătat că pentru desfăşurarea unei misiuni de pacificatori este necesar acordul statului gazdă. În plus, „aceste misiuni de menţinere a păcii, cum sunt numite în limbajul ONU, trebuie să aibă pacea pe care să o poată menţine”, a afirmat Lavrov. „Cu alte cuvinte, trebuie să se ajungă la un acord de încetare a focului”, a spus ministrul rus de Externe, adăugând că Moscova va elucida posibilităţile legale şi practice pentru aplicarea acestei propuneri.

Liga Arabă a decis, duminică, să ofere sprijin politic şi material opoziţiei siriene şi să ceară Consiliului de Securitate formarea unei forţe comune ONU-arabă, potrivit comunicatului final al unei reuniuni a miniştrilor arabi de Externe care a avut loc la Cairo. Siria a declarat, ulterior, că refuză „categoric” deciziile luate de Liga Arabă la adresa ei şi consideră că acestea reflectă „isteria” anumitor ţări arabe, potrivit unui comunicat distribuit ambasadei Siriei de la Cairo.