Se mai poate ţine în Capitală Congresul PNL?

0
804

Buletinul Grupului de Comunicare Strategică, din 22 septembrie a.c. (ora 13.00) indică pentru municipiul Bucureşti un grad de incidenţă de 3,30 la mia de locuitori. Capitala a intrat deja în scenariul roşu. Dacă marţi 35 de municipii şi oraşe aveau rata de incidenţă peste 3 la mie, numărul acestora a ajuns la 46. Printre ele şi municipiul Craiova (3,17 la mie). În ceea ce priveşte comunele ţării, numărul celor cu rata de incidenţă peste 3 a urcat de la 234 la 266. Ştirea este, din toate punctele de vedere, neliniştitoare. Amuţitoare chiar. Potrivit unei recente Hotărâri de Guvern, la o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori, organizarea de evenimente (competiţii sportive, spectacole, nunţi, botezuri, cursuri de instruire, adunări publice) este permisă doar cu o participare redusă şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Restricţiile sunt enumerate detaliat în Hotărârea de Guvern. La „îndelung” aşteptatul Congres al PNL, prevăzut cu prezenţă fizică, găzduit de complexul Romexpo din Capitală, erau aşteptaţi circa 5.000 de delegaţi. În noile circumstanţe ar putea participa maximum 200 de persoane şi acestea, cu condiţia expresă, ca fiecare să posede certificat verde. Situaţia creată este una… excepţională. Avocatul Toni Neacşu, fost membru CSM, într-o postare pe Facebook, explică argumentat că evenimentul major, pentru PNL, nu poate avea loc nicăieri, nici în spaţiu închis, nici pe stadion, potrivit H.G.-ului recent. Din punct de vedere juridic este vorba de un eveniment privat în spaţiu închis, unde maxim ar putea fi prezenţi 200 de persoane, toate, cum spuneam, cu certificat verde. Online, Congresul PNL nu se poate desfăşura, pentru că statutul partidului prevede votul secret în adunare, cu prezenţă fizică, iar orice modificare la statut, pe care o poate opera doar congresul PNL, pentru a produce efecte juridice trebuie încuviinţat în prealabil de Tribunaul Bucureşti. O soluţie de forţă majoră ar fi strămutarea locului de ţinere a Congresului, în reşedinţa unui judeţ, cu incidenţă scăzută momentan (Călăraşi – 1,71, Buzău – 0,93, Braşov – 1,38, Dâmboviţa – 1 ş.a.m.d.). ONG-ul „Geeks For Democracy”, într-o scrisoare deschisă solicită PNL să renunţe la organizarea Congresului de sâmbătă 25 septembrie a.c., la care ar urma să participe 5.000 de persoane, la complexul Romexpo, pentru a dovedi solidaritate cu populaţia ţării, în condiţiile creşterii explozive a numărului cazurilor de Covid. Organizarea Congresului, în Capitală, în condiţiile în care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune măsuri drastice pentru limitarea numărului de infecţii nu poate fi justificată. În niciun fel. Oarecum surprinzător, în cursul zilei de ieri, preşedintele Klaus Iohannis îşi anunţase participarea la Congresul PNL din 25 septembrie a.c., declarându-şi susţinerea deschisă pentru Florin Cîţu, despre adversarul acestuia, Ludovic Orban, afirmând doar „cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”. Cum amânarea sine-die a Congresului nu este posibilă iar desfăşurarea acestuia în Capitală la complexul Romexpo cum se anunţase încalcă o Hotărâre de Guvern recentă, singura soluţie viabilă –pentru păstrarea formatului- rămâne găsirea unei alte locaţii. Dar asta este o treabă „de bucătărie internă” a organizatorilor.