Indolenţa în pregătire şi evoluţiile modeste au, în sfârşit, şi urmări la nivelul lotului Universităţii Craiova. Mihai Bălaşa şi Alexandru Mateiu, doi dintre jucătorii care îşi arogau statut de lideri, de titulari incontestabili, dar au avut mari carenţe atât la nivelul exprimării în teren, cât şi prin prisma implicării la antrenamente, au fost excluşi din lot de Laurenţiu Reghecampf.
Mihai Bălaşa, cu al cărui tată, Cristian, Reghecampf şi Ţermure au fost coechipieri pe vremuri, la Chindia, nu a jucat aproape deloc de când actualul staff tehnic a fost instalat. Superficialitatea cu care Bălaşa a tratat antrenamentele, precum şi neemulţumirile expuse de acesta, au dus la îndepărtarea sa din lot, fiind trimis la echipa-satelit.
De asemenea, Alexandru Mateiu, ale cărui escapade bahice sunt arhicunoscute, iar evoluţiile sale dezamăgesc de câţiva ani, a fost introdus titular în meciul de la Cluj, dar a fost schimbat până la pauză. Mateiu este în ultimul an de contract cu Universitatea Craiova, dar în cazul în care este dat afară, clubul trebuie să plătească o sumă importantă de bani. Astfel, Mateiu va rămâne exclus din lot, dar nu i se va rezilia contractul.