Master în științe ale comunicării la Universitatea din Craiova

0
2467

https://www.ucv.ro/admitere/

 

Universitatea din Craiova organizează, în perioada 15 – 19 septembrie 2021, înscrieri la primul master în domeniul științe ale comunicării. Masterul Media online și imagine instituțională va funcționa în structura Facultății de Litere.

Pentru acest an, au fost scoase la concurs cinci locuri la buget, cu posibilitatea de suplimentare, iar admiterea se va face prin concurs. Absolvenții studiilor de licență care se înscriu pentru master trebuie să realizeze un eseu motivațional.  Acesta va fi depus în dosarul de înscriere și va fi evaluat cu admis/respins. Ierarhizarea se va face după media anilor de studiu din ciclul universitar de licență. În situația obținerii unor note egale, departajarea se va face prin două criterii:  media examenului de finalizare studii – licenţă, apoi media examenului de bacalaureat

Cei care vor urma cursurile acestui master vor obține competențe de comunicare strategică în mediul online, competenţe middle level în domeniul publicităţii, competenţe de cercetare ştiinţifică în domeniul ştiinţelor comunicării, dar și abilități necesare pentru urmarea programului de doctorat în domeniul ştiinţelor comunicării.

Masteranzii vor avea posibilitatea să facă stagii de practică la importante instituții media naționale și locale, dar și la departamentele de imagine și comunicare ale unor instituții publice și private.

 

 

Universitatea din Craiova, universitatea oportunităților pentru studenții săi

 

Universitatea din Craiova este lider în ceea ce priveşte dezvoltarea conceptului de universitate antreprenorială. Instituția din Bănie a accesat și a câștigat numărul maxim de proiecte de tip antreprenor pe care le poate accesa o universitate, dovedind și pe această direcție competitivitatea pe care o are la nivel antreprenorial.

Valoarea contractelor de cercetare cu mediul economic a depăşit suma de un milion si jumatate de euro, valoarea totală a proiectelor pe fonduri europene aflate în implementare este de peste 66 milioane de lei, iar a propunerilor trecute de faza de eligibilitate, unele dintre ele aflate în stadiul final al încheierii contractelor, este de peste 288 milioane lei. Mai mult, valoarea proiectelor în parteneriat cu comunitatea locală, ONG-uri relevante, cu administrația locală pentru promovarea proiectelor de antreprenoriat social este de peste 10 milioane de lei.

Universitatea din Craiova se mândreşte şi cu o reuşită unică în peisajul antreprenoriatului. Printr-un ONG pe care l-a fondat (EDUCOL – Asociaţia pentru Educaţie SV Oltenia) a obţinut o finanţare internaţională de peste 1 milion de dolari (pe platforma Global Giving), prin care a înfiinţat, împreună cu Primăria Craiova şi Fundaţia Ford, un Centru de Resurse şi Angajament în care derulează un program de antreprenoriat social.

Universitatea din Craiova asigură stagiile de practică/internship-urile tuturor studenților de la toate facultățile prin acordurile de practică pe care le are cu firme din arealul economic regional și național, în paralel cu susținerea financiară pentru asigurarea condițiilor optime de pregătire oferite de proiectele finanțate din fonduri europene, de tip stagii de practică, susținere financiară care se ridică la  peste 6 milioane de lei.

Proiecte care susţin practica de specialitate, proiecte care susţin educaţia antreprenorială, proiecte finanţate de mari companii interesate de studenţii şi absolvenţii noştri, toate acestea fac din Universitatea din Craiova instituţia de învăţământ superior cu dezvoltarea cea mai rapidă în ultimii ani.