Nu se întrevede nici o soluţie viabilă, pe termen mediu sau lung, la resimţita criză politică, în pofida freamătului necurmat al principalilor tenori ai partidelor parlamentare. Delirul total pare instalat în tabăra liberalilor, unde Rareş Bogdan, Florin Roman, Alina Gorghiu, Raluca Ţurcan, Robert Sighiartău, Emil Boc, penibilul Virgil Popescu şi ceilalţi artizani ai blagoslovirii românilor cu providenţialul Florin Cîţu, vor cunoaşte curând nota de plată a isteţimii lor. Românii o resimt deja. Şi teoretic ar putea fi nostalgici după Liviu Dragnea, care le-a majorat pensiile, a îngheţat preţurile la energie electrică şi gaze, a scăzut datoria publică a României şi a diluat obedienţa faţă de marile puteri. Pentru toate acestea, dar şi pentru fapte pentru care alţii nu primesc nici amendă, a făcut puşcărie. Urmează, aşadar, moţiunea de cenzură. Vorbă de duh românească: „boală lungă…”. O notă de plată similară îl aşteaptă şi pe Ludovic Orban, la apropiatul Congres al partidului. Divorţul prematur de plus-userişti se anunţă dureros şi o „reîntovărăşire” formală, nu uşor de înjghebat, după demiterea miniştrilor, secretarilor şi sub-secretarilor de stat, prefecţilor şi sub-prefecţilor, turnatul la cancelarii străine, a alianţei intempestive a plus-useriştilor cu AUR, nu va însemna altceva decât premiza unui nou divorţ din „nepotrivire de caracter”. Mediocritatea structurală îi împiedică şi pe unii şi pe alţii la formule de convieţuire cordială, pe cale de raţionamente logice, soluţii care presupun flexibilitate şi adaptabilitate. De ce s-au împotmolit? Teoretic totul a plecat, de la programul „Anghel Saligny”, dedicat precumpănitor primarilor liberali, refuzat de plus-userişti. Replica liberală imediată a fost demiterea ministrului Justiţiei, Ion Stelian. Dincolo de unele justificări conjuncturale există grave vinovăţii de fond. Puteau să se cunoască suficient unii pe alţii, pentru a nu-şi decoperi incompatibilităţi şi orgolii ireductibile, tocmai când era nevoie de coerenţă şi solidaritate. În pragul iernii, care se anunţă greu de traversat, ajunul începerii unui nou an şcolar, şi ameninţarea continuă a pandemiei. S-au amăgit, de liberali şi plus-userişti e vorba, că s-au cunoscut deplin la mitinguri „interesant orchestrate” anti PSD, la spectacole spasmodice din Senat şi Camera Deputaţilor, spre a proba ulterior suficienţă, confuzie tactică, inconsecvenţă. Împotmolirea de acum e o notă de plată a voluptăţii de a scanda „ciuma roşie” şi „m..e PSD”, fără preocuparea de a agonisi ceva dincolo de strigăt. Nu toţi care fac gargară cu pietre de râu, se spune asemeni lui Demostene, devin oratori celebri. Cei mai mulţi rămân fără dinţi. Concis: dacă liderii plus-userişri, cu ifosele lor de garderobă, nu se dau pe brazdă cu moţiunea de cenzură s-ar putea să răcească, cât de curând, Clotilde Armand şi poate Dan Barna. Florin Cîţu şi Ludovic Orban şi-au expirat, la rândul lor, durata de întrebuinţare. Arogant actualul premier, cu înclinaţii progresiste, pare confecţionat doar din certitudini boante, deşi e lipsit de orice anvergură, iar contracandidatul său la funcţia de lider al partidului, încă în mandat, nu e altceva decât un ţârcovnic cu vederi liberale obosite. Criza s-a adâncit de la o zi la alta. Un „blat” cu PSD-ul, câştigătorul de fapt al alegerilor parlamentare, ar fi dovada unei minţi de pe urmă din partea liberalilor. Vor refuza cu obstinaţie această carte de joc. Şi aşa, organizarea de alegeri anticipate, ca în Bulgaria vecină, unde GERB nemaigăsind aliaţi, ca de altfel şi „Există un astfel de popor” (ITN) şi social-democraţii, se pregătesc pentru al treilea scrutin consecutiv. Nu e un capăt de lume, din moment ce repetări de alegeri am avut nu demult şi în Spania, unde guvernul socialist rezultat, deşi firav, ca reprezentare parlamentară, îşi face treaba. Oricum circul sordid trebuie să înceteze, cât mai curând.
