SCM Craiova speră într-o revanşă cu Vâlcea

0
551

După ce a fost eliminată din Cupa României de SCM Rm. Vâlcea, echipa de handbal a Craiovei se va duela din nou cu formaţia vâlceană, de data aceasta în prima etapă din Liga Florilor MOL, sâmbătă, de la ora 18.00, în sala „Traian“. Antrenorul Bogdan Burcea şi jucătoarele Ana Maria Ţicu şi Carmen Şelaru au prefaţat duelul din acest week-end, într-o conferinţă de presă.

„Avem aşteptări mult mai mari decât la meciul de Cupă. Întâlnim o formaţie care performează an de an, însă am încredere că, odată cu parcurgerea mai multor etape, echipa să presteze un joc mult mai convingător pe toate fazele. Ne dorim să mărim capitalul de încredere şi vom încerca pe parcursul turului să obţinem cât mai multe victorii.  Echipa noastră, din păcate, nu este una dintre cele mai bine cotate din acest campionat, însă ne vom lupta pentru ce e mai bun meci de meci. Am vizionat meciul din Cupă, am avut multe greşeli tehnice, le-am lăsat mingile în faţă, iar ele au transformat greşelile noastre în contraatacuri sau gol. E un lucru pe care trebuie să-l evităm şi, în special, trebuie să prestăm ceea ce am antrenat, nu ceea ce nu am pregătit deloc.Avem potenţial, pentru că sunt mai multe fete cu experienţă care au demonstrat că pot. Dacă ne găsim resursele să unim tot ce înseamnă interiorul şi să regăsim acel spirit de l-am avut acum ceva ani, putem învinge pe oricine. Anul acesta, ca niciodată, am jucat doar cinci meciuri de pregătire. În fiecare vară aveam cel puţin 12 amicale. Este normal ca lumea să fie deranjată de ceea ce se întâmplă la club şi situaţia dificilă din ultimii ani. Trebuie să aibă răbdare. Ne-am asumat responsabilitatea, atât noi, cât şi sportivele. Suntem primii interesaţi să nu ne mai regăsim în acea postură “, a declarat Burcea.

„Ne dorim revanşa, trebuie să reparăm greşelile pe care le-am făcut meciul trecut şi sperăm să arătăm ca o echipă puternică. Noi ne-am grăbit mult, nu ne-am repliat la timp, am făcut multe greşeli, iar ele s-au dus pe contraatac. E greu să alergi după o echipă care are 10 goluri avans. Ideea este să jucăm bine, chiar dacă nu suntem favorite. Ar conta extrem de mult o victorie pentru moralul nostru”, a spus Carmen Şelaru.

„Noi nu ne vom da la o parte în niciun meci şi sperăm să trecem de această perioadă grea. Trebuie să fim concentrate pe tot parcursul meciului. S-a văzut la ultimul meci că am avut momente de relaxare, iar acest lucru ne-a costat. Contează să omogenizăm echipa, pentru că doar aşa putem deveni mai bune de la meci al meci. Va fi un sezon greu, pentru că multe formaţii vor pe podium. Noi le vom pune probleme tuturor echipelor. Am fost puţin precipitate în primul meci, ne-am dorit să facem un joc perfect şi de aceea au apărut şi greşelile. Abia aşteptăm să jucăm în faţa suporterilor, pentru că ei ne dau încrederea necesară la fiecare meci“, a spus Ana Maria Ţicu.