Acţiuni la “rutieră”, în toată ţara

0
723

În perioada 23 – 29 august a.c., la nivel național, polițiștii rutieri au derulat acțiuni în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Polițiștii de la rutieră, împreună cu polițiști de ordine publică, au aplicat celor care nu au respectat legislația 38.369 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36.545 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, au fost aplicate 13.312 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 497 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 258 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 1.662 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 1.371 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 541 pentru abateri ale căruțașilor, 590 pentru depășiri neregulamentare, 472 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 17.842 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.377  de permise de conducere, dintre care 1.744 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 472 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 590 pentru depășire neregulamentară, 258 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 497 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 816 pentru nerespectarea altor norme rutiere, care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Polițiștii rutieri au retras 1.201 certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Totodată, au fost constatate 534 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și 183 de infracțiuni de altă natură.