Liga Campionilor: Benfica Lisabona – calificare în inferioritate numerică!

0
728

După ce în turul precedent scufundase pe Spartak Moscova (2-0, 2-0), Benfica Lisabona a reuşit în returul barajului de calificare în grupele Ligii Campionilor o ispravă istorică: cu o victorie –la limită (2-1) în partida tur, minimum vital, obţinută în dureri, a rezistat aseară pe Philips Stadium în faţa ultrasolidei echipe olandeze PSV Eindhoven, în inferioritate numerică timp de o oră. În min. 32 al partidei, fundaşul central lusitan, Lucas Verissimo a fost eliminat de arbitrul sloven Slavko Vincic, dar Benfica, cu un portar Odysseas Vlachodimos fabulos, a rezistat cu stoicism. PSV a avut o posesie de 73% şi a expediat 21 de şuturi la poarta adversă, dar în zadar, calificată pentru grupele Ligii Campionilor este Benfica Lisabona.