La mijlocul mandatului său, premierul socialist Pedro Sanchez, liderul unui puternic partid european de stânga a procedat sâmbătă la o largă remaniere. Nu mai puţin de 7 miniştri noi au fost cooptaţi la Externe, Justiţie, Educaţie, Transporturi, Cultură, Ştiinţă, Relaţii cu Parlamentul, din dorinţa de a da un nou suflu executivului. Pedro Sanchez a vorbit de consolidarea economică, crearea de locuri de muncă din fondurile planului de relansare, în perspectiva alegerilor legislative prevăzute în 2023.