Este vorba despre drumul județean 542, de la limita cu județul Olt, la Amărăștii de Sus, Amărăștii de Jos și până la Dăbuleni, pe care a fost turnat deja primul strat de asfalt.
“Lucrările continuă pe cei 27 de kilometri ai drumului pentru finalizarea tuturor operațiunilor cuprinse în proiect: amenajarea a peste 160 de intersecţii cu drumurile laterale, reabilitarea a opt poduri, amenajarea staţiilor de autobuz şi a trecerilor de pietoni, amenajarea trotuarelor, construirea a peste 100 de podeţe pentru accesul la gospodării, precum şi amenajarea de rigole şi şanţuri pentru scurgerea apei”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Investiția este realizată cu fonduri de aproape 10 milioane de euro obținute prin Programul Național Dezvoltare Locală II.