În turul 2 preliminar al Conference League, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea din dubla Laci (Albania) şi Podgorica (Muntenegru), echipe care se vor întâlni în primul tur preliminar.
Prima manşă va avea loc pe 22 iulie, pe „Ion Oblemenco”, iar returul pe 29 iulie, în deplasare. Meciul din Bănie se va disputa fără spectatori, Universitatea Craiova având de ispăşit încă o etapă de suspendare, după incidentele de la returul cu Honved Budapesta, de acum 2 ani.
Formaţia albaneză Laci a terminat pe locul 4 campionatul trecut, la 5 puncte de campioana Teuta Durres. Fondată în 1965, KF Laci are un lot evaluat la 4,75 milioane de euro, inclusiv câţiva jucători străini: americanii Harmon şi Nwabueze, nigerianul Obanor, sârbul Ignjatovic, brazilianul Lucas Ramos. Golgheterul echipei este americanul de origine nigeriană Kyrian Nwabueze (28 de ani), iar antrenorul lui Laci este Shpetim Duro (61 de ani), care a pregătit în trecut şi granzii Albaniei. Recent, Laci s-a întărit cu muntenegreanul Marko Roganovic, cu fundaşul dreapta macedonean Bashkim Velija, mijlocaşul albanez Klinti Qato şi cu atacantul din Mali, Saliou Guindo. În ultimii trei ani, Laci a jucat în preliminariile Europa League, trecând de ciprioţii de la Anorthosis Famagusta şi de azerii de la Keşla şi a fost eliminată de norvegienii de la Molde şi în două rânduri de israelienii de la Hapoel Beer Sheva. Laci este un oraş cu 18.000 de locuitori, aproape de Marea Adriatică. Între Craiova şi Laci sunt 588 de kilometri. Pentru a intra în Albania nu este necesar nici vaccin şi nici test de coronavirus, iar obligativitatea de purtare a măştii a fost eliminată. De la 1 iulie, meciurile se vor putea disputa cu 30 % din capacitatea stadioanelor. Arena din Laci are 2.300 de locuri.
FK Podgorica a terminat pe locul 3 campionatul trecut din Muntenegru. Înfiinţată în 1970, echipa din capitala Muntenegrului s-a numit Mladost 1970, jucând in ligile inferioare din Iugostavia. Echipa s-a desfiinţat la sfârşitul anilor 70 şi a fost reînfiinţată în 2014. Arena proprie, Donja Gorica Arena, are 4.000 de locuri. Lotul celor de la FK Podgorica este evaluat la 3,25 milioane de euro, este format în majoritate din muntenegreni, dar are în componenţă şi trei japonezi, Kato, Suzuki şi Sentoku. Golgheterul echipei este atacantul de 28 de ani, Saleta Kordic, iar antrenor este Milorad Pekovic (43 de ani), fost internaţional şi jucător în Germania, la Greuther Furth, Rostock, Mainz şi Trier. La intrarea în Muntenegru, pentru români este solicitat vaccin anticoronavrius sau test negativ, iar accesul la evenimente sportive este permis în acest moment la 10 % din capacitatea arenelor. Între Craiova şi capitala Muntenegrului, Podgorica, sunt 600 de km. De la Podgorica la Budva, cea mai celebră staţiune din Muntenegru, sunt 65 de km.