“Summer Sport” în Dolj

0
1042

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, în parteneriat cu cluburile sportive din judeţ, organizează, anul acesta, cea de-a VIII- a ediţie a proiectului „Summer Sport”.

Potrivit unui comunicat de presă al DJST Dolj, evenimentul va avea loc în perioada 5 iulie – 28 august. „Programul are drept scop iniţierea copiilor în diverse ramuri sportive, în serii care durează câte două săptămâni, în intervalul luni – vineri. Toate cursurile sunt gratuite pentru participanţi, DJST Dolj suportând costurile desfăşurării activităţilor sportive. Copiii şi tinerii până în 14 ani au la dispoziţie următoarele ramuri sportive: volei, baschet, fotbal (vârsta minimă – şapte ani), karate și dans (vârsta minimă – cinci ani). Fiecare grupă de copii va fi formată din maxim 14 participanţi. Menţionăm că fiecare participant poate bifa două ramuri sportive, urmând ca, în funcţie de numărul de locuri disponibile, să fie repartizat la un singur curs de iniţiere”, sea rată în comunicatul de presă. Înscrierea se face după principiul „primul venit, primul servit”, fiind nevoie de completarea unui formular online urmând link-ul de mai jos, începând de miercuri, 16 iunie, ora 14.00. Formularul online de înscriere este următorul: https://docs.google.com/forms/d/1Tt_OHy6F0D9ZlrGvXbYYN_G7d91ZsGXwC-cEmz2KqDo/edit?usp=sharing