Întâlnire, la Bucureşti, între şefii Poliţiilor de Frontieră din România şi Cehia

0
941

Astăzi, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Bucureşti, a avut loc o întâlnire de lucru între  inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, chestorul principal de poliţie Liviu Bute, şi  preşedintele Poliţiei din Cehia,  generalul maior Jan Svejdar.

Cu ocazia întrevederii, şefii celor două structuri au abordat aspecte din activitatea specifică a celor două instituţii, evoluţia fenomenului migraţiei ilegale şi măsurile specifice derulate in vederea prevenirii acestui fenomen. Poliţia de Frontieră a prezentat măsurile întreprinse în vederea prevenirii migraţiei ilegale, prin participarea poliţiştilor de frontieră români la misiuni Frontex şi depistarea grupurilor de migraţie ilegală la frontiera terestră, fiind analizate propuneri şi abordări în  acest domeniu. Delegaţia cehă  a vizitat Centrul de Operaţional de Coordonare al Poliţiei de Frontieră Române, unde se colectează şi procesează informaţiile de la sistemele de supraveghere şi control instalate pe frontieră, în scopul optimizării timpului de răspuns şi al gestionării resurselor la un nivel unitar. Întâlnirea dintre delegaţia română şi cea cehă are loc în contextul unei vizite a preşedintelui Poliţiei din Cehia în ţările aflate pe ruta Balcanilor de Vest, unde autorităţile cehe au detaşat poliţişti pe linie de migraţie. Această vizită se înscrie în programul derulat de Poliţia de Frontieră Română în scopul intensificării relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor.