Prinşi, în barcă, pe Dunăre

0
67

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II au depistat în zona de competenţă doisprezece cetăţeni din Irak, Siria și Tunisia, care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra  ilegal în Romania din Serbia.

În data de 04.06.2021, în jurul orei 05.30, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi, a avut loc o acțiune privind prevenirea şi combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, la malul Dunării, pe direcția km flv. 881,5,  în zona localitaţii Burila Mare, a fost descoperit un grup format din doisprezece cetăţeni străini. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.  În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Siria și Tunisia, șase adulți, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani și șase copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune  gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.