Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va implementa proiectul „NATALCARE-Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului” în cadrul Programului Operational Capital Uman 2014-2020, Axa prioritara 4: Incluziunea sociala si combaterea saraciei, Prioritatea de investitii 9.iv: Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general
Proiectul este implementat în parteneriat cu Organizația „Salvați Copiii”, începând cu data de 25 mai 2021 și reprezintă cel de-al patrulea proiect finanțat din fonduri europene realizat de SCJUC în ultimul an.
Valoarea proiectului este de 11,804,996.72 lei (aprox. 2,4 milioane de Euro), cu o finanțare prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Operaţiunea: Creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 33 de luni.
“Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului femeilor însărcinate din regiunea Sud-Vest Oltenia care beneficiază de servicii de informare, educare, conștientizare și servicii medicale de înaltă calitate, orientate către prevenție, depistare precoce (screening prenatal), diagnostic și tratament precoce prenatal, cu accent pe persoanele vulnerabile”, a explicat ec. Laurențiu Ivanovici, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova .
Dintre rezultatele care vor fi obținute prin implementarea acestui proiect enumerăm:
- înființarea unui Centru de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic, tratament și monitorizare pentru principalele patologii asociate sarcinii în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Rolul acestuia este de a oferi îngrijire prenatală femeilor gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia, astfel încât să se depisteze precoce și să se trateze problemele de sănătate ce pot apărea în timpul și în urma sarcinii, pentru a preveni nașterile premature și a asigura sănătea mamei și a copilului;
- identificarea și mobilizarea pentru screening a 3200 femei, dintre care minim 1800 aparținând grupurilor vulnerabile, care vor beneficia gratuit, pe tot parcursul sarcinii, de servicii medicale de monitorizare (screening) personalizate, de activităţi de educaţie prenatală privind îngrijirea pe perioada sarcinii vizând îmbunătăţirea sănătăţii gravidei și a fătului. Screeningul este prima treaptă a diagnosticului prenatal al afecțiunilor congenitale, dar utilizarea sa izolată nu are valoare diagnostică. Finalitatea screeningului este de a identifica feții cu risc mare de a prezenta o afecțiune congenitală, care vor fi supuși unor proceduri diagnostice invazive, evitându-se procedurile non-necesare și potențial periculoase pentru feții neafectați. Diagnosticul prenatal este un act medical complex ce are rolul de a determina anomaliile congenitale și bolile genetice încă din perioada de viață intrauterină.
- derularea unei campanii de informare, educare și conștientizare a populației privind necesitatea și beneficiile screeningului prenatal.
“Beneficiile pe termen lung ale implementării proiectului se reflectă în: reducerea mortalitatii infantile și a riscului de deces neonatal prin creșterea accesului gravidelor la îngrijiri adecvate; favorizarea instalarii unui comportament corect în domeniul prevenției, atât din partea pacienților, cât și din partea medicilor de familie. Principalul efect pozitiv al implementarii proiectului nostru este creșterea accesului femeilor gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia la servicii medicale de prevenție, diagnostic, intervenție și tratament al patologiilor asociate sarcinii, accesibile, durabile și de înaltă calitate”, a mai spus ec. Laurențiu Ivanovici, într-un comunicat de presă, remis redacției.