(Însemnare despre o vizită la Calafat în aprilie 1983, cu Marin Sorescu și rămuriștii de atunci, ca memento de auto-evaluare pe calea accidentată a unor destine literare în derivă):
publicată în cotidianul „Înainte” la acea vreme.
Martie dispare superb într-o recreație a spiritului. Pe valurile Dunării, în șalupa 28 a căpitanului Victor Ciobanu, valsul răspunde întrebărilor climei. Și noi, fierbinte arzând cu „pohta” noastră de cultură și deschidere lângă poezia lui Marin Sorescu (înaltul privilegiu al vârstei incendiatoare de sensuri!), și noi, tineri căutători de nume în imperiul floral al magnoliilor. Pe o… buză de nai a apei triumfale, degustăm limpezimi cristaline din fântâna Baba-Lupa, zidind, potrivit unui dulce eres al locului, ceva din fidelitatea noastră în zidurile de petale ale „orașului rozelor’. Calafat, oraș european, la kilometrul 795 de la izvoarele bătrânului Danubiu, arbore de hotar respirând clima inconfundabilă a Patriei. Și magnoliile întrebând neliniștite despre orișice se edifică în Patrie. Despre tinerele mări de grâu unduind spectaculoase către câmpiile Pleniței și ale Băileștiului. Și despre marile triumfuri germinale ale porumbului încolțit în tinere arheologii apriline.
La Monumentul Independenței cătăm a descifra linia independenței noastre de spirit. Și autonomia semnelor desprinse din pumnul floral al magnoliei într-un captivant asediu la porțile viitoarelor cărți de poeme.
În cercurile de argint ale copacului de hotar (Ulmus Levis, popular Velniș, vârsta: cca 400 ani, înălțimea: 35 m…) scrutăm în marmora lemnoasă chipuri de neguțători genovezi care au fost, au văzut, au trăit înaintea noastră pe aici.
Și magnoliile își continuă ancheta, în timp ce pe drumul fără pulbere al bătrânului fluviu umbre de feriboturi ne răsfață privirile scriind de-a dreptul pe oglinda apei imperativele poeme.
