Produs oltenesc, atestat la nivel naţional

0
711

 

Astăzi, a fost emis primul atestat de produs obținut, conform rețetelor consacrate românești de la nivelul județului Dolj , fiind vorba de “pâinea albă cu cartof”, produsă într-o fabrică din Craiova. 

Produsul „pâine albă cu cartofi” este înregistrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, care este gestionat de MADR, la numărul de atestat 172/12.04.2021. „Acest lucru confirmă că produsul este obținut conform rețetelor consacrate românești în conformitate cu prevederile Ord. 394/2014. Rețetele consacrate care pot fi atestate de operatorii economici sunt publicate pe site-ul MADR. Există în acest moment o listă de 32 de produse ce pot fi atestate la nivel național (cu mențiunea că doar aceste produse pot fi atestate). Lista rețetelor consacrate românești se actualizează periodic, la interval de 6 luni, pe baza propunerilor organizațiilor profesionale din domeniu, însoțite de documentațiile tehnice, care se aprobă de Direcția generală industrie alimentară”, anunță reprezentanții Direcției pentru Agricultură Dolj.