Ne-au numărat: suntem 618.335! Doljul, pe locul 7 în ierarhia judeţelor ca număr de locuitori

0
424

Conform rezultatelor provizorii ale Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2011), desfăşurat în octombrie 2011, făcute publice în urmă cu două zile de către Comisia  Judeţeanǎ pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor Dolj, populaţia stabilă a judeţului este de 618.336 persoane. În ceea ce priveşte distribuţia populaţiei stabile pe principalele localităţi din Dolj, datele relevă că 314.437 de doljeni locuiesc la oraş, în timp ce 303.898 locuiesc în mediul rural. Populaţia Craiovei, recenzată în octombrie 2011, a fost de numai 243.765 locuitori, faţă de 2002, când, potrivit datelor statistice, era de 302.601. Şi pe localităţi se înregistrează mutaţii, de asemenea îngrijorătoare, cauzate atât de sporul negativ, cât şi a plecării masive în străinătate a multor doljeni. Comunele Gogoşu şi Botoşeşti-Paia sunt ultimele în clasamentul numărului de locuitori la nivel de judeţ, cu 635, respectiv 792 de persoane, în timp ce comuna Poiana Mare se află în capătul listei, cu 10.381 de locuitori.

Rezultatele provizorii cu privire la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2011) prezintă, conform Comisiei Judeţene RPL 2011, o primă estimare privind numărul populaţiei, al gospodăriilor populaţiei şi al fondului de locuinţe la nivel naţional şi teritorial. Datele provizorii ale recensământului s-au obţinut prin prelucrarea operativă a principalelor informaţii statistice însumate la nivel de localitate – municipiu, oraş, comună, pe baza tabelelor centralizatoare întocmite de recenzori după perioada de colectare a datelor, pentru cele 3.248 de sectoare de recensământ din judeţul Dolj. “Informaţiile completate în aceste tabele centralizatoare au fost agregate de comisiile judeţene având la bază procesele verbale de validare întocmite de comisiile locale de recensământ, semnate şi însuşite de membrii acestora. Rezultatele obţinute şi prelucrate până la această etapă au caracter provizoriu şi pot suferi modificări pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de înregistrare a persoanelor din gospodării şi locuinţe”, se arată în comunicatul de presă remis de Comisia Judeţeană de Recensământ Dolj.

225.496 de gospodării şi 275.757 de locuinţe

Secretariatul Tehnic al Comisiei judeţene a RPL a centralizat la nivelul judeţului Dolj informaţiile generale referitoare la numărul populaţiei stabile şi fondul de locuinţe, relevând că populaţia stabilă a judeţului a fost de 618.335 persoane; numărul gospodăriilor – 225.496; locuinţe (inclusiv alte unităţi de locuit) – 275.757 (din care: 275.685 locuinţe convenţionale şi 72 cu caracter de “alte unităţi de locuit. Numărul clădirilor înregistrate a fost de 189.708, din care 189.537 clădiri cu locuinţe şi 171 clădiri cu spaţii colective de locuit.

Cei mai mulţi doljeni sunt… români

Cât despre structura etnică a populaţiei stabile a judeţului, stabilită pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, “respectându-se, astfel, dreptul fundamental al fiecărui individ de a-şi declara în deplină libertate şi fără niciun fel de constrângere apartenenţa etnică”, după cum sunt se arată îîn informarea Comisiei Judeţene de Recensământ, rezultatele provizorii ale recensământului populaţiei relevă faptul că, din totalul populaţiei stabile a judeţului,  587.500 de persoane (95,0 %) s-au declarat români. Următoarea etnie declarată a fost cea de rom, respectiv 4,7 %, iar restul etniilor au reprezentat-o maghiarii, macedonenii, sarbii etc. Numărul persoanelor pentru care nu a fost înregistrată etnia, întrucât nu au dorit să o declare sau nu erau prezente, a fost de 0,7 mii de persoane, reprezentând 0,1 % din populaţia stabilă a judeţului.

Stăm mai bine: avem o medie de 2,9 camere de locuit

În ceea ce priveşte numărul gospodăriilor, din totalul populaţiei stabile a judeţului, 99% (612,1 mii persoane) se regăsesc în cele 225.500 de gospodării. Diferenţa de 6.200 de persoane a fost înregistrată în spaţii colective de locuit ori sunt persoane fără adăpost. Cât despre numărul camerelor de locuit, comparativ cu mediul rural, în urban locuinţele convenţionale au un număr mediu de camere mai mic, însă suprafaţa medie a locuinţelor şi a camerelor de locuit este mai mare. Astfel, numărul mediu al camerelor de locuit este de 2,9 camere de locuit/locuinţă, Doljul situându-se peste media înregistrată la nivel naţional, care este de 2,7 camere/locuinţă. Suprafaţa medie a camerelor de locuit ce revine pe o locuinţă, în Dolj, este de 47,9 mp.


Distribuţia populaţiei stabile pe principalele localităţi din Dolj arată astfel:

Municipii/oraşe

Municipiul Craiova – 243.765 persoane;

Municipiul Băileşti – 16.283 persoane;

Municipiul Calafat – 16.247 persoane;

Oraşul Filiaşi – 16.215 persoane;

Oraşul Dăbuleni 11.861 persoane;

Oraşul Segarcea – 6.703 persoane;

Oraşul Bechet – 3.363 persoane.

Comune:

Poiana Mare –10.381 persoane;

Moţăţei – 6.758 persoane;

Podari – 6.656 persoane;

Sadova – 6.516 persoane;

Daneţi – 6.096 persoane;

Botoşeşti-Paia – 792 persoane;

Gogoşu – 635 persoane.