Jandarmii, la datorie, în timpul Sărbătorilor Pascale

0
552

Peste 600 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi la datorie în perioada 30 aprilie – 3 mai 2021, asigurând ordinea şi siguranţa publică în toată zona de responsabilitate, precum și pentru informarea şi îndrumarea cetăţenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2.

Cele două unităţi de jandarmi vor fi prezente 24h/24h în zonele intens circulate, în care există posibilitatea să se constituie aglomerări de persoane (pieţe, târguri, gări, autogări, lăcaşuri de cult), din zona de competenţă teritorială.  Pe timpul slujbei de Înviere, 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică la biserica Madona Dudu din Craiova, la mănăstirea din localitatea Maglavit, precum şi la lăcașurile de cult din localităţile Segarcea, Băilești, Bechet și Filiași, județul Dolj. De asemenea, 90 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică, în toată zona de competență, la următoarele lăcașuri de cult: Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova, mănăstirile Lainici, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Treime și Logrești – Gorj; mănăstirile Sf. Ana, Vodița și Schitul Topolniței – Mehedinți; mănăstirea Cozia – Vâlcea, mănăstirile Călui, Brâncoveni și biserica Sf. Petru și Pavel – Olt. Reamintim cetățenilor că masca de protecție este obligatorie atât în spațiile publice închise cât și deschise. Suntem convinși că la această sărbătoare a bucuriei, respectarea măsurilor de protecție sanitară va fi una asumată și conștientizată, astfel încât efortul nostru să fie concentrat pe prevenirea incidentelor care ar putea afecta ordinea publică.

În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, cetățenii pot să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.